Primărie „vizitată” de Garda de Mediu, primarul sare și la gâtul prefectului - Un popândău pe scenă

Cetățenii județului Botoșani vor fi obligați să se racordeze la rețeaua de apă și canalizare motiv pentru care comisarii Gărzii de Mediu informează primăriile vis a vis de acest aspect.

 

Spre exemplu, joi reprezentanții Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu au fost prezenți în comuna Pomârla. Primarul a criticat însă faptul că în județul Botoșani lipsesc investițiile majore ca atare problema este că cetățenii nu prea au la ce se racorda.

 

Ieri  (n.r joi) am fost vizitat de Garda de Mediu care mi-a lăsat o scrisoare foarte frumoasă, oficială în care mi se spune că având în vedere declanșarea procedurii de infringement pentru România pentru implementare necorespunzătoare a directivei referitoare la epurare trebuie să luăm niște măsuri. Suntem în punctul când noi (n.r unitățile administrativ teritoriale) trebuie să dăm amenzi la diferite entități de pe raza comunelor și inclusiv cetățenilor pentru că nu se racordează la apă și canalizare. Suntem într-un film, într-un teatru de păpuși în care sistemele autorizate lipsesc cu desăvârșire și noi primim adrese, ne plasăm adrese unul altuia. Noi că nu avem, ei că este nevoie,

Dumitru Chelariu, primar comuna Pomârla.

 

De altfel, referitor la acest aspect, primarul l-a criticat și pe prefectul Dan Șlincu.

 

Ar fi de preferat ca onor reprezentantul județului să iasă în fața cetățenilor, nu ca un popândău pe scena de la Popăuți alături de politicieni, să ne spună ce avem de făcut și cum facem ca să ieșim din acest impas, nu trebuie să te lingușești acolo politic, să stai alături de partide. Din păcate noi facem mult teatru, multă reprezentativitate la nivel din acesta folcloric.

Dumitru Chelariu, primar comuna Pomârla.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store