În județul nostru sunt zeci de mii de persoane care beneficiază de bilete de călătorie gratuite, pe care le pot folosi atunci când merg cu trenul sau cu autocarul în diferite locuri din țară. Cert este că acestea se eliberează pentru întreg județul, doar într-un sigur loc.
Practic, cine vrea să călătorească gratuit trebuie să se deplaseze la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani, loc în care se află și Compartimentul Stabilire și Plată Prestații Sociale, ce gestionează biletele de călătorie.
Numai până la data de 30 aprilie 2019 s-au eliberat un număr de 29.762 de bilete de călătorie.
Cert este că dacă un botoșănean din județ nu poate ajunge la instituție, din motive medicale sau altele ar trebui să împuternicească o altă persoană care să ridice tichetele în numele său. Însă asta presupune oricum o deplasare la un notar pentru procură și costuri suplimentare care pot echivala chiar cu contravaloarea a jumătate din bilete.
Lucru cu adevărat ridicol întrucât dacă cineva se poate deplasa, merge direct după bilete.
Și astfel oamenii, mare parte persoane cu dizabilități din municipiul sau județul Botoșani sunt nevoite să vină până la sediul DGASPC unde să aștepte la coadă, uneori și câteva zeci de minute în șir, într-un anumit interval orar. Anual suportă această umilință deși situația ar putea fi lesne rezolvată prin transmiterea acestor tichete prin poștă, la domiciliul beneficiarilor.
Așa cum se procedează în cazul pensionarilor, spre exemplu.
Însă acest lucru nu este posibil din cauza unor legi strâmbe într-un stat în care preocupările principale ale guvernanților nu se îndreaptă în detaliu și spre anumite categorii sociale defavorizate.
Așa este legea, iar reprezentanții DGASPC Botoșani o respectă întocmai.
”Este ordinul HG 1017/2018, unde spune că eliberarea biletului se face numai în baza cererii persoanei cu handicap, reprezentantului legal sau a altei persoane cu împuternicire notarială în acest sens, dată de către persoana cu handicap. Eliberarea se face de către DGASPC. Cei din județ trebuie să se deplaseze din păcate, aici. Doar cei care sunt pensionari și sunt înscriși la Casa Județeană de Pensii primesc prin Poștă,”
Mihaela Zavotă, șef serviciu
Practic, aceste bilete se dau exclusiv persoanelor care le și folosesc, întrucât nu sunt transmisibile.
”Normal este să fie ridicate dacă se folosesc, dacă sunt folosite, dar dacă persoana este imobilizată la pat sau acum este în spital sau în altă parte și nu poate veni, nu este musai. Deci, nu este obligatoriu. Lumea ar trebui să înțeleagă că nu este obligatoriu ca aceste bilete să fie ridicate, indiferent dacă sunt folosite sau nu,”
Mihaela Zavotă, șef serviciu
Așadar, legea nu vine în sprijinul tuturor persoanelor cu dizabilități și se pare că acest lucru nu se va schimba prea curând. Trebuie menționat că aceste persoane pot beneficia de la 6 bilete de călătorie, până la 12, în funcție de gradul de handicap.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL: