Primăria reabilitează două străzi care au ceva legătură cu…PSD-iștii: Crapă rânza-n PNL-iști

Ultima zi din luna februarie a însemnat și convocarea unei ședințe ordinare a Consiliului Local. Apropierea alegerilor europarlamentare s-a resimțit astăzi parcă mai mult ca oricând în plenul municipal transformat în câmp de luptă politic între PSD și PNL.

 

Consilierii locali PNL și PSD s-au contrazis, iar pe alocuri s-a ajuns chiar la cuvinte urâte ori amenințări. Au fost și acuze din ambele părți despre faptul că în municipiul Botoșani nu se fac investiții majore, lucru total adevărat.

 

În timpul ședinței, într-o dispută cu viceprimarul Cosmin Andrei, primarul Cătălin Flutur a arătat că în mandatul trecut „marea realizare” a fost că s-a reușit modernizarea unei bucăți din strada Maramureș. Și că până în 2020 va depăși acest „record”. 

 

Ulterior, iritat de o anumită postare de pe Facebook a unui consilier PSD, Cătălin Flutur a explicat și cum au ajuns unele străzi din oraș să fie modernizate cu prioritate, cu bani de la bugetul local. 

 

„Am semnat contractele pentru strada Ana Ipătescu unde locuiește d-na consilier Buiuc. Am zis că tot tac, dar sunt chiar culmea. Deci strada asta se face pentru că stă doamna consilier Buiuc, nu era prioritate. Și strada Dimitrie Bolintineanu și acolo stă cineva. Dacă tot crapă rânza în PNL-iști măcar să știm de ce facem lucrurile astea”,

Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani

 

Andreea Buiuc a postat o fotografie din ședința de Consiliu Local de astăzi cu comentariul „crapă rânza-n PNL-iști”.

 

Primarul a preluat postarea cu un comentariu propriu: ”Da! Această domnișoară are perfectă dreptate! Chiar a crăpat rânza în noi astăzi, în ședința de consiliu, constatând că pesediștii își folosesc majoritatea tot pentru jocuri politicianiste, votând împotriva orașului și a botoșănenilor, doar pentru a-și umfla mușchii și a face mișto între ei pe Facebook”.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store