Primăria întrecută la panouri: A venit un domn de la ţară şi şi-a pus vreo 50

Seria interpelărilor din şedinţa de Consiliu Local de vineri, 28 februarie 2014 a fost asemenea celor anterioare plină de intervenţii diversificate din partea aleşilor de la municipiu.

 

Printre numeroasele probleme aduse în atenţia  consilierilor locali s-a regăsit şi cea privitoare la locaţiile în care pot fi postate diverse afişaje publicitate. Mai ales că anul 2014 aduce cu sine două scrutine electorale.
Ştim cu toţii că anul acesta sunt două rânduri de alegeri. Dle primar aş vrea să vă rog pe dv şi pe cei din aparatul Primăriei să identificăm mai multe locuri pentru afişaj. Nu aş mai vrea să afişăm pe stâlpi, pe cutii de gaz şi în alte locuri. Hai să facem nişte panouri şi să găsim locuri de afişaj”, a declarat Marius Buliga.
Consilierul local din PDL a şi exemplificat şi a indicat instituţia de la hotar, Consiliul Judeţean a cărei şef a reuşit să monteze, la dimensiuni nu tocmai reduse, numeroase panouri, în municipiu.
„A venit un domn în Botoşani de vreo doi ani de zile, de la ţară şi şi-a găsit vreo 50 de locuri în care să-şi pună panouri. Şi are panouri cu numele lui peste tot. A reuşit asta, bravo lui. Dar poate găsim şi noi locuri de afişaj ca să nu mai punem peste tot”, a încheiat consilierul PDL.
De altfel municipiul nu este singurul loc în care şeful de la judeţ şi-a montat panouri publicitare, acestea fiind  înfiinţate şi în aproape satele din comunele botoşănene. (G.E.)
CITEȘTE:
 După judeţ Ţurcanu umple şi oraşul cu panouri: 4 numai la spital – GALERIE FOTO
[[banner]]