Primăria face seminar cu miză de 15 miliarde lei vechi pentru ONG-uri

Primăria Botoşani, prin Serviciul Management Proiecte, anunță că marţi 4 martie 2014, de la 10.00, organizează un seminar de informare pentru ONG-urile interesate să acceseze finanţări nerambursabile de la bugetul local.

 

În cadrul seminarului ce va avea loc în sala de şedinţe a Incubatorului de Afaceri din Str. Poştei vor fi prezentate aspecte importante din procedura de acordare a finanţărilor nerambursabile, criteriile de eligibilitate, urmând ca potenţialii beneficiari să poată adresa întrebări privitoare la pregătirea tehnică şi financiară a proiectelor.
Programul anual de finanţări nerambursabile acordate de la bugetul local al municipiului Botoşani prevede, pentru anul 2014, alocarea unei sume de 300.000 lei pentru activităţi culturale, educaţie civică, social şi protecţia mediului, respectiv 1.200.000 lei pentru activităţi sportive.
Perioada de depunere a proiectelor este 17 februarie – 14 martie 2014, urmând ca rezultatele să fie făcute publice în data de 27 martie 2014.
CITEŞTE ŞI:
 Încă o promisiune „îndeplinită”: Ţurcanu şi consilierii – 0 lei şi 0 bani la fotbal