Primăria cere ajutorul Prefecturii şi Fiscului pentru lefurile profesorilor

 

Municipalitatea botoşăneană a informat Prefectura şi Fiscul despre faptul că nu deţine fondurile necesare achitării integrale a salariilor cadrelor didactice luna viitoare. Acestea ar trebui plătite pe data de 9 iulie, iar Primăria are doar 4 milioane de lei din necesarul de circa 5,65 milioane lei pentru onorarea integrală a acestora.
Instituţia a trimis o adresă Direcţiei Generale a Finanţelor Publice prin care avansează două variante pentru rezolvarea pe moment a problemei. Una ar fi transferarea unor sume din trimestrul al patrulea, unde există 13 milioane de lei disponibili, în cel de-al treilea, sau suplimentarea fondurilor de la bugetul de stat. Scrisoarea a fost trimisă pe 17 iunie, iar DGFP urma să o redirecţioneze spre Ministerul Finanţelor Publice. „Este în atribuţia ministerului să facă repartizarea banilor pe trimestre”, ne-a declarat Valerian Sănduc, directorul economic al Primăriei. Acesta este încrezător că situaţia se va rezolva şi ca în ultimă instanţă, în cazul în care ministerul nu va opta în timp util pentru nici una dintre variante, atunci se va achita 100% netul, urmând ca obligaţiile aferente bugetului de stat să fie onorate după soluţionarea problemei. „Se vor asigura banii pentru salarii, nu am emoţii pentru asta”, ne-a mai spus Sănduc. Sigur este că şi în 2011 se va adopta modelul din 2010 şi 2009, când salariile nu s-au plătit la începutul vacanţei pentru toată vara, ci s-au achitat lunar.