Primăria Botoșani va organiza și anul acesta ”Festivalul Verii”

Municipalitatea va organiza și în acest an festivalul devenit tradiție, care încheie vara.

 

Va avea loc în septembrie, cel mai probabil sub egida „September Fest”, iar locația rămâne neschimbată, respectiv Centrul Istoric al municipiului Botoșani.

 

„Am decis să îl facem, în septembrie, undeva în week-end-ul 9 – 11. Am decis să îl facem și o să venim cu Hotărârea de Consiliul Local de la finele lunii august”,

Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani

 

Banii pentru organizarea acestei manifestații vor fi puși la dispoziție într-un parteneriat public – privat.

 

„Încercăm cât putem din sponsorizări, cât pune organizatorul și noi să completăm cu ceva, să mai plusăm la artiști. Mai avem în buget 100.000 de lei și două acțiuni, festivalul și Revelionul”,

Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani

 

Se vor ocupa de detaliile organizatorice viceprimarul Cosmin Andrei, împreună cu Michail Lichiardopol, organizator de evenimente.

 

Cel mai probabil următoarea etapă va consta în demararea discuțiilor cu impresarii artiștilor de talie națională, însă în mod sigur vor fi luate în calcul și valorile locale.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL:

download from google play download from apple store