Primăria aplică tactica Hidroelectrica – „băieţii deştepţi” în cazul HSR

 

Soluţie surpriză găsită de Primăria Botoşani pentru rezilierea contractului cu SC Hi Speed Recovery SRL. La începutul acestei luni municipalitatea a cerut în instanţă insolvenţa societăţii care se ocupă de administrarea parcărilor şi blocarea maşinilor parcate nelegal.
Cosmin Andrei viceprimar Botosani Bugdan Juncanaru patron HSR 10

Soluţie inedită pentru rezilierea contractului

Edilii susţin că firma le datorează în jurul a 70.000 de lei numai din redevenţa pentru activitatea propriu-zisă. De fapt, încă de pe vremea vechii conduceri de la Primărie s-a solicitat firmei să achite TVA la redevenţă, iar aceasta a refuzat. În plus, noua echipă de la municipiu a impus societăţii să plătească şi redevenţă pentru parcările pe care le administrează. Notificarea a fost trimisă în urmă cu aproximativ o lună de zile, iar HSR a refuzat să achite, iar Primăria i-a calculat deja încă un debit. Legea prevede că se poate cere intrarea în insolvenţă pentru o datorie de minim 45.000 de lei. „Au datorii de peste 45.000 de lei”, a explicat de altfel viceprimarul Cosmin Andrei. Miza nu este însă atât încasarea sumelor litigioase, ci declararea stării de insolvenţă a HSR, caz în care, potrivit legii, toate contractele firmei în cauze încetează. În acest fel municipalitatea ar scăpa de contractul cu SC Hi Speed Recovery SRL.

„Cum să plătim redevenţă la teren, dar ne-au concesionat un teren vreodată?”

Reprezentanţii HSR cred însă că Primăria Botoşani nu are nici o şansă să câştige procesul. „Peste 45.000, aceasta pragul minim, dar este pentru sume certe, lichide şi exigibile, certe nu sunt că sunt sume litigioase”, a afirmat Cezar Nicuţă, juristul de la HSR. Astfel, cei 70.000 de lei pentru redevenţă au făcut deja obiectul unui proces câştigat de agentul economic la Tribunalul Botoşani, Primăria formulând recurs. În plus, cei de la HSR consideră aberantă solicitarea municipalităţii de a plăti redevenţă pentru parcări. „Noi nu am concesionat terenuri, noi avem un serviciu de parcări şi blocări. Cum să plătim redevenţă la teren, dar ne-au concesionat un teren vreodată? Nu!” a mai spus Cezar Nicuţă. Primăria Botoşani nu numai că solicită să i se plătească redevenţă pentru parcări, ci a calculat-o şi retroactiv, din 2009 şi până în 2012.
Tactica intrării în insolvenţă pentru a scăpa de unele obligaţii a fost aplicată de statul român în cazul Hidroelectrica pentru a scăpa de contractele cu „băieţii deştepţi”.
CITEŞTE ŞI:
Vicele PSD pierde „duelul puştanilor”, Primăria a mâncat bătaie de la HSR
VEZI ŞI:
 Înfruntare de zile mari viceprimar – patron HSR : Aţi fi vrut multe / Ne mai şi sfidaţi - VIDEO