Control ministerial cu rezultate incerte la şeful „liberalizat” de la ITM

 

Sesizarea trimisă de primul reprezentant al Guvernului în Botoşani către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS) cu privire la activitatea Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) s-a soldat cu un control al unei echipe guvernamentale. Acesta a avut loc în urmă cu mai bine de o lună, însă rezultatele sunt incerte.
Stelian Metler inspector sef ITM Botosani  „A fost o echipă de la minister, de la Inspectoratul General, au investigat aspectele, au stabilit dânşii că au parte s-au confirmat, o parte nu, urmează ca ei să ia o decizie dacă se impune sancţionarea sau nu”, ne-a declarat prefectul Adrian Constantinescu. Acesta a trimis o adresă la MMPFS spre sfârşitul lunii iunie, nemulţumit fiind de modul în care inspectorul şef Stelian Meţler pusese în aplicare o campanie de control în domeniul construcţiilor, fiind suspectat că s-a axat doar pe firme mici, evitându-le pe cele cu sute de angajaţi. Dacă se va aplica sau nu vreo sancţiune şefului ITM Botoşani prefectul nu ştie. „Echipa de control când a venit, a venit prima dată la noi aici, s-au prezentat şi le-am spus să îşi facă treaba, să verifice ce au de verificat şi aceea a fost singura întâlnire cu dânşii”, a mai spus Adrian Constantinescu. Sesizările iniţiale au plecat de la un fost angajat. Cert este că, între timp, Stelian Meţler, care a dobândit postul pe vremea guvernării PDL, participă la şedinţele PNL, bucurându-se de sprijinul liberalilor în ocuparea în continuare a funcţiei. 
CITEŞTE ŞI:
 Prefectul reclamă un director la minister pentru controale cu selecţie