Primari și directori dați afară dintr-o sală a Prefecturii pentru o ”ședință” cu prăjituri, vin și sarmale - FOTOGALERIE

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ecoproces i-a convocat astăzi pe o parte dintre primari și directori ai unor structuri, pentru o ședință importantă ce viza tarifele la gunoi.

 

Întâlnirea a început la ora 10:00 și a fost una cu scântei. Primarii s-au certat cu șefii din Consiliul Județean dar și cu directorii de la SC Urban Serv SA și de la ADI Ecoproces urmare a propunerii majorării tarifului la gunoi, pentru zona IV.

 

Discuțiile au depășit intervalul de o oră, cât a fost inițial stabilită întrunirea, iar puțin peste ora 11:00, directorul cancelariei prefectului, Alexandra Huțu, singurul membru PSD de altfel din Prefectură, a venit pentru a anunța că de la ora 11:00 Prefectura are o ședință internă cu șefii din subordine.

 

Toată lumea a fost invitată așadar să părăsească încăperea. În paralel însă, în sala Ștefan Luchian au început să fie aduse platouri cu prăjituri, farfurii, pahare din plastic, apă sau vin. O oală cu sarmale se afla pe holul instituției, ședința internă fiind de fapt o petrecere de 1 Martie.

 

Primarii s-au mutat în sala Nicolae Iorga a Prefecturii Botoșani pentru a doua parte a ședinței.

 

Alexandra Huțu, cea care a închis ședința brusc, este nimeni alta decât fiica primarului social-democrat de Vârfu-Câmpului, Maria Huțu. Bineînțeles că este susținută de PSD pentru postul de director al cancelariei. De altfel, înainte de această funcție publică, bine remunerată, ea a lucrat doar la cabinetul parlamentar al președintelui PSD Botoșani, Doina Federovici.

 

Modul în care se comportă liderul PSD, Liviu Dragnea, cu jurnaliștii la nivel național, pare să fie aplicat și în teritoriu, în maniere diferite. La Prefectură cel puțin, s-a ajuns la situația în care mass-media are nevoie de acreditare pentru a putea participa la ședințe, măsură luată exclusiv în guvernarea PSD și care nu a mai fost aplicată vreodată la Botoșani.

 

De asemenea, jurnaliștii participă discreționar la ședințele care au loc la Prefectură, în unele cazuri fiindu-le permis să stea doar la început. Iar orele la care sunt convocate aceste întâlniri aparent publice sunt deseori dintre cele mai nefericite, în condițiile în care redacțiile au anumit program de editare și publicare al articolelor.

 

În ziua de 28 februarie 2019 spre exemplu, Prefectura a convocat nu mai puțin de trei ședințe, într-o zi în care s-au convocat Consiliul Local și Consiliul Județean, tocmai în ideea în care jurnaliștii să nu poată fi prezenți pentru a aduce eventual atingere PSD-ului, prin articolele redactate.

 

Sau, în unele cazuri, pentru ca unii participanți la aceste ședințe, în timpul programului de lucru, să meargă cu mașina instituției, la saloane de înfrumusețare.

 

De menționat că aceste ședințe ale Prefecturii pot fi programate în zile mai puțin aglomerate, în condițiile în care, atât ședința de la Consiliul Local cât și cea de la Consiliul Județean au un termen de convocare de cinci zile înainte de a avea efectiv loc.

 

 

 

DESCARCÃ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL: