PRIMAR de Botoșani : S-a băgat într-un șanț adânc pentru a salva un om – FOTOGALERIE

Vineri, un botoșănean de 42 de ani a fost la un pas să își piardă viața după ce a fost surprins de un mal de pământ. Lucra în satul Buda la rețeaua de alimentare cu apă și se afla în șanțul extrem de adânc pentru montarea țevilor.

 

Bărbatul care este salariat la firma Cornel’s Floor a fost prins de la brâu în jos de pământul care s-a surpat din cauza ploilor. Colegii lui au sunat la 112 și au chemat ajutoare.

La fața locului a ajuns și primarul comunei Coșula, Mircia Acatrinei care s-a transformat și el în salvator. Primarul, doar în cămașă s-a băgat în șanț și cu ajutorul unei lopeți s-a luptat pentru a da pământul deoparte și pentru a-l salva pe bărbatul prins.

Zeci de oameni au dat o mână de ajutor pompierilor, printre ei și realizatorul de evenimente Marius Honceriu. Într-un final, botoșăneanul a fost scos viu din șanțul adânc și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.