Prima liberală a țării îi bagă în ședință, la hotel, pe PNL-iștii botoșăneni

Lidera liberalilor din România ar urma să ajungă în acest sfârșit de săptămână, la Botoșani.

 

Informația ”de culise” nu a fost făcută publică în mod oficial de vreunul dintre liderii locali care au mai rămas pe la PNL, ci circulă pe surse.

Sâmbătă dimineață Raluca Turcan, împreună cu Cristian Bușoi, secretarul general al PNL ar urma să participe la un Birou Politic Județean (BPJ) și probabil, printre altele se va clarifica și situația privitoare la conducerea organizației județene.

De când a fost numită președinte interimar al PNL, Raluca Turcan se va afla pentru prima dată la Botoșani. Ea ar fi fost invitată de senatorul Costel Șoptică la prima ședință ce va fi organizată după alegerile parlamentare.

Biroul Politic Județean se va întruni la Hotel Premier.