„Prietenii lui Eugen Țurcanu” joacă fotbal la Victoria – Se cere REGULAMENT pentru terenurile Primăriei 

Pe paginile de socializare au circulat săptămâna trecută o serie de fotografii surprinse pe terenul Victoria cu o serie de persoane care jucau fotbal. 

 

Acest teren este folosit de FC Botoșani și cluburile de juniori pentru antrenamente însă doar în anumite condiții, fiindcă este știut că majoritatea antrenorilor de la echipa mare s-au plâns de faptul că nu pot intra când plouă. 

 

Odată cu plecarea lui Cornel Șfaițer de la FC Botoșani, oficialul care acorda o mare atenție suprafețelor gazonate, porțile acestor terenuri s-au deschis larg, pentru toată lumea. 

 

Subiectul a fost atins în ședința de Consiliu Local de astăzi de viceprimarul Cosmin Andrei. 

„Este vorba despre modificarea regulamentului bazelor sportive, acolo unde cetățenii au posibilitatea pe care le folosesc și cluburile de fotbal din municipiul Botoșani, unde au fost o serie de lucruri relatate în social media și comentate intens în ceea ce privește folosirea acestor baze sportive”,

Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani 

 

Edilul susține că au apărut informații prin care, persoanele care jucau fotbal pe terenul Victoria ar fi apropiate de directorul DSPSA, Eugen Țurcanu. 

„Avem prietenii dlui Eugen Țurcanu, cel puțin asta susțin cetățenii, și care sunt privilegiați pentru că pot folosi un echipament care afectează suprafața de joc, iar copiii și ceilalți cetățeni sunt obișnuiți să folosească alte încălțări tocmai pentru a nu degrada aceste suprafețe de joc”,

Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani 

 

Municipalitatea sprijină FC Botoșani și cluburile de junior din punct de vedere financiar prin întreținerea acestor suprafețe de gazon.

„Intenția mea este să transmit dlui Țurcanu să facă un regulament echitabil pentru toată lumea, iar dacă nu va face acest lucru îl voi face eu, însă probabil voi întâmpina dificultăți și opoziția dlui care cunoaște lucrurile de acolo. Doresc ca această interpelare să fie și un semnal de alarmă”,

Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani 

 

Eugen Țurcanu a lipsit de la ședința de astăzi.

download from google play download from apple store