Astăzi, 15 februarie 2018, la ședința ce a avut loc în sala ”Nicolae Iorga a Prefecturii pe lângă prefectul județului a mai luat cuvântul și Costică Macaleți, președintele Consiliului Județean.
Mai întâi acesta a ținut să felicite angajații Instituției Prefectului pentru întreaga activitate depusă.
„Mă bucur că ați organizat astăzi o astfel de întâlnire a Colegiului Prefectural pentru a evidenția activitatea pe 2017. Fiecare an de activitate are noi provocări. Noi, cei care activăm în domeniul public trebuie să ne achităm sarcinile. Eu vă felicit pentru activitatea depusă pentru urmărirea legalității actelor administrative, pentru rezolvarea situaților de urgență, situații critice unde trebuie să găsești soluții pe moment. Mă bucur că ați răspuns solicitărilor cetățenilor pentru bunul mers al activității de zi cu zi”,
Costică Macaleți, președintele Consiliului Județean
Apoi, a ținut să se adreseze directorilor de instituții și anume în mod special celor care se ocupă de acordarea autorizaților sau avizelor.
„Pentru că suntem în acest cadru rugămintea mea pentru șefii de instituții deconcentrate care dați avize, acorduri, autorizații, să le dați cu celeritate în mod special pentru cele care țin de fonduri europene. Ar fi păcat ca noi cei care suntem viețuitori ai acestui județ să punem piedici. Nu fac nici un reproș ci vin cu rugămintea de a fi constructivi și mă refer în mod special la Unitățile Administrativ Teritoriale (UAT) care nu au suficienți profesioniști pentru a răspunde cerințelor instituțiilor care dau avize. De aceea trebuie să acordați și consultanța necesară”,
Costică Macaleți, președintele Consiliului Județean
La final, Costică Macaleți a încheiat în aceeași notă cum a început urându-i felicitări prefectului, subprefectului pentru activitatea depusă în anul 2017.