Echipa sa n-a promovat în primul eșalon, iar contractul scadent pe 31 decembrie 2024 nu va fi prelungit. În aceste condiții, de serviciile lui s-au interesat trei echipe din campionatul nostru: Sepsi, 'U' Cluj și Dinamo.
Echipa care a insistat cel mai mult pentru semnătura sa a și reușit să îl convingă. Potrivit gsp, Mailat a fost convins de patronul Laszlo Dioszegi că proiectul de la Sepsi i se potrivește cel mai bine.
Cele două părți au bătut palma pentru un contract valabil pe doi ani și jumătate, adică până la finalul sezonului 2026/2027. De aemenea, Dinamo și 'U' Cluj au fost informate de impresarii lui Mailat că ofertele lor au fost respinse.
În liga a doua din Coreea de Sud, Sebastian Mailat a evoluat în 10 meciuri, iar șase apariții au fost bifate din postura de titular.
Fostul golgheter al lui FC Botoșani a reușit să marcheze de două ori și să dea o pasă decisivă.
(Sursa foto: gsp.ro)