Președinta Tribunalului, despre salariile din justiție: Noi nu avem posibilitatea de a ne promova nemulțumirile în stradăVIDEO

Deși a înregistrat o creștere cu 20 de puncte procentuale, la începutul anului trecut, nivelul salariilor din sistemul de justiție este considerat inechitabil în raport cu sarcinile de serviciu. O spun cei care lucrează în acest domeniu de activitate.

 

Nemulțumiri în instanțe cu salariile

 

Judecătorul Mihaela Ungureanu, președintele Tribunalului Botoșani a participat la Botoșăneanul TV, unde printre alte subiecte abordate, a vorbit și despre modul în care este remunerat personalul din instanțe.

 

„În clipa asta veniturile magistraților, și nu neapărat doar ale magistraților, ale tuturor persoanelor care înfăptuiesc actul de justiție de la arhivar, grefier, judecător, nu prea mai sunt actualizate cu ceea ce se întâmplă... Sunt mai mici față de veniturile din administrația publică”,

Mihaela Ungureanu, președintele Tribunalului Botoșani

 

 

Grefieri cu 1.000 de euro pe lună

 

Dacă în cazul judecătorilor salariile sunt la un nivel peste media națională, în schimb, personalul auxiliar este la cealaltă extremă.

 

 

„Și acum grefierii au salariile maxim stabilite undeva în jur de 1.000 de euro net. Cam acesta este venitul maxim pe care îl poate obține un grefier după 20 – 30 de ani de carieră”,

Mihaela Ungureanu, președintele Tribunalului Botoșani

 

Potrivit șefei instanțelor de la Botoșani, în cazul grefierilor nu există diferențe între cei care abia intră în sistem și ceilalți care au deja câteva decenii de activitate: „După ultima lege de salarizare diferențele sunt minore, insesizabile”.

 

În cadrul instanțelor de judecată nu există organizații sindicale. Singurele entități la care pot adera magistrații sau personalul auxiliar sunt o serie de asociații reprezentative la nivel național.

 

Astfel că, eventualele acțiuni de protest nu sunt posibile.

 

„Așa sunt regulile, așa s-a stabilit de către decidenții politici. Noi nu avem posibilitatea de a ne promova nemulțumirile în stradă cum o fac celelalte categorii profesionale. Doar prin reprezentanții noștri care încearcă la modul cel mai elegant, dar...”,

Mihaela Ungureanu, președintele Tribunalului Botoșani

 

Singurele pârghii prin care se mai trag semnale de alarmă sunt acele scrisori deschise transmise în spațiu public și semnate de magistrați din întreaga țară, care aderă la un anumit mesaj: „Nu știu cât sunt ele de relevante, eu sincer nu cred că le vede cineva, doar le mai scriu colegii ca să se simtă ei bine, așa, ca să-și verse ofurile”, a mai spus judecătorul Mihaela Ungureanu.

 

La Tribunalul Botoșani, venitul anual al unui judecător, în formă brută, poate trece de pragul de 200.000 de lei.

 

La curțile de apel, salariul judecătorilor este plătit astfel:

 

Vechime de peste 20 de ani - 23.000 de lei

Vechime 15-20 de ani - între 21.238 de lei și 22.300 de lei

Vechime 10-15 de ani - între 19.773 de lei și 21.800 de lei

Vechime 6-10 ani - între 17.968 de lei și 20.800 de lei

 

Discuția poate fi urmărită în materialul video de mai jos, de la minutul 58:00