Zeci de tone de cârpe și deșeuri sunt întoarse de la intrarea în România de polițiștii de frontieră vigilenți. Presa din Austria fabulează
Cotidianul austriac Krone Zeitung, ziarul cu cel mai mare tiraj din țară, a publicat duminică un articol despre un transport venit din Austria și blocat de vameșii români la vama Petea, în Satu Mare.
Autorul articolului preia informația dintr-un comunicat al Poliției de Frontieră din România, dar scrie că, dincolo de lipsa documentelor legale pentru transport, nu e exclus ca „disputa privind vetoul Schengen să fi jucat și ea un rol în respingerea mărfurilor venite din Austria”.
„De la respingerea extinderii spațiului Schengen pentru a include România și Bulgaria, au existat resentimente diplomatice între Viena și București. Abia vineri seara s-a aflat că ambasadorul României, Emil Hurezeanu, nu se va întoarce curând la postul său de la Viena. Potrivit presei române, Hurezeanu nu se așteaptă să se întoarcă până când Viena nu caută contactul cu Bucureștiul în chestiunea extinderii Schengen”, scrie Krone Zeitung, publicație cu un tiraj de peste 600.000 de exemplare de luni până sâmbătă, potrivit Libertatea.
Trei automarfare încărcate cu saltele, mobilier şi haine second hand au fost întoarse de la frontieră, în vama Petea, deoarece şoferii nu au putut prezenta documentele legale, a informat, duminică, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de frontieră (ITPF) Sighetu Marmaţiei.
Astfel, la intrarea în ţară s-a prezentat un şofer român în vârstă de 54 de ani, conducând un automarfar înmatriculat în România, care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, 8.900 kg de produse second-hand (mobilier, haine uzate şi electronice), de la o asociaţie din Austria, pentru o altă asociaţie din judeţul Satu Mare.
La acelaşi punct de la Petea s-au prezentat pentru a intra în ţară şi doi cetăţeni, unul român, în vârstă de 43 de ani, şi unul olandez, în vârstă de 74 de ani, conducând fiecare câte un automarfar înmatriculat în România, respectiv în Olanda, mai anunță autoritățile române. Aceştia transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, 2.240 kg de saltele second-hand şi 300 kg îmbrăcăminte uzată, care erau destinate unor firme din judeţele Botoşani şi Satu Mare.
Autorităţile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.