Jandarm din Botoșani lăudat la București, Adrian spune că nu este eroism ce a făcut: Putea fi mama mea...

Poate că nu este eroism ceea ce a făcut Adrian, în această săptămână, dar, cu siguranță, este un act civic, moral și curajos.

 

Inspectoratul General al Jandarmeriei Române l-a felicitat pe Adrian, tânărul jandarm care, prin intervenția lui promptă, a reușit să salveze viața unei femei din Dorohoi.

 

Plutonier Cirimpei Adrian este absolvent al Școlii Militare de Jandarmi de la Fălticeni, promoția 2018.

 

"Putea fi mama mea... La asta m-a dus gândul atunci când am intervenit să ajut o femeie în vârstă, plină de sânge și căzută pe jos, din cauza loviturilor unui bărbat aflat sub influența băuturilor alcoolice, care o lovea cu o cârjă medicală din aluminiu”, a povestit Adrian Cirimpei.

 

 

”Tehnicile de autoapărare m-au ajutat să îi salvez viața femeii”

 

Tânărul jandarm mergea să se întâlnească în oraș cu prietenii când a văzut întreaga scenă. A oprit imediat mașina și a intervenit fără să stea pe gânduri.

 

”Inițial, am încercat să-l opresc pe bărbat încercând să-l calmez, însă n-a fost chip. Drept pentru care am luat decizia de a-l imobiliza prin tehnici de autoapărare, învățate în școala militară, care m-au ajutat să îi salvez viața femeii. Am cerut sprijin prin 112 și, până la venirea colegilor mei polițiști și a echipajului medical, am rămas lângă femeie pentru a mă asigura că este pe mâini bune”, spune plutonierul de la IJJ Botoșani.

 

 

 

 

Lumea a aflat de gestul lui nobil, dar jandarmul nu crede despre el că este un erou. Asta pentru că, spune el, ar interveni în orice situația, acolo unde este nevoie de ajutorul său.

 

”În zilele următoare, la știri, pe Facebook, se prezenta fapta mea ca fiind una eroică. Nu aș cataloga niciodată drept eroism ceea ce am făcut. În orice altă situație, în care un semen de-ai mei ar avea nevoie de ajutor, cu siguranță, aș interveni. În fond, pentru asta am fost pregătiți încă din școala militară", a încheiat plutonier Cirimpei Adrian.

 

Curajul lui i-a impresionat, însă, pe mulți, iar superiorii din cadrul Jandarmeriei sunt mândri de tânărul de la Botoșani.

 

”Îți mulțumim pentru această atitudine plină de demnitate umană!”, este mesajul venit din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.