Preotul Penitenciarului Botoșani, invitat să slujească la Seminarul Teologic – GALERIE FOTO

“Sfinții Trei Ierarhi - personalități distincte și modele în unitate, responsabilitate și comuniune liturgică”, sub această egidă s-a desfășurat programul dedicat cinstirii patronilor spirituali ai învățământului teologic la Seminarul Teologic Ortodox “Sf. Gheorghe” din Botoșani.

 

Astfel, în zilele dedicate, duminică 29, respectiv luni, 30 ianuarie, s-au reunit preoți slujitori, foști absolvenți, cadre didactice, tineri elevi și invitați, cu solemnitate și bucurie duhovnicească, în atmosfera caldă a rugăciunii și a reflecției teologale, invocându-i ca mijlocitori și trăitori în duhul unității pe Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur.

 

Programul a debutat cu slujba Vecerniei mari unită cu Litia,  săvârșită de un sobor de preoți profesori și foști absolvenți ai Seminarului din Botoșani, sub protia părintelui protopop Petru Fercal, care a evocat și subliniat în cuvântul de învățătură rolul formator și contribuția teologică a Sfinților Trei Ierarhi în viața și împlinirea vocației tinerilor noștri.

 

Luni, de ziua sfinților, programul a continuat în aceeași ambianță de rugăciune, cu aceeași motivație spirituală, împlinită în întâlnirea liturgică cu Mântuitorul Hristos euharistic. Ne-am rugat împreună, preot director, preot spiritual și preot capelan de la penitenciarul Botoșani, elevi, foști și actuali ai seminarului Botoșani, aducându-i în comuniune pe toți absolvenții și profesorii, sau membri ai familiilor lor care au pășit deja în Veșnicie.

 

”Ca o noutate și bine primită participare la sărbătorirea Sfinților Trei Ierarhi, a fost prezența ca preot coslujitor și fost absolvent al seminarului nostru, a preotului Marcu Florin, capelan la penitenciarul din  Botoșani. Acesta a transmis câteva gânduri sincere și emoționante desprinse cu nostalgie din amintirile perioadei de seminar, motivând unitatea și colaborarea elevilor, prin șansa apropierii în comuniune liturgică la programul paraclisului școlii, de Cel care ne unește pe toți în dragostea Sa, Hristos Domnul și Mântuitorul nostru. Celebrarea liturgică s-a încheiat cu gândul părintelui director, care a subliniat nevoia firească de a corela în mod autentic, teologia cunoașterii cu teologia practică, după modelul Sfinților Trei Ierarhi. 

Mulțumim, Atotmilostivului Dumnezeu pentru bucuria comuniunii și-i rugăm pe Sfinții Trei Ierarhi să mijlocească în parcursul tinerilor noștri, spre o bună formare intelectuală și împlinire spirituală alături de profesorii noștri și de familiile lor”,

Pr. Puiu I. Constantin, preot spiritual în cadrul Seminarului Teologic Botoșani