La Recensământul Populației și Locuințelor 2021, înregistrarea etniei, limbii materne și a religiei s-a făcut pe baza liberei declarații a persoanelor recenzate.
Pentru persoanele care au refuzat să declare aceste trei caracteristici (etnia, limba maternă și religia), precum și pentru persoanele pentru care informațiile au fost colectate indirect din surse administrative, informația nu este disponibilă pentru aceste trei caracteristici.
Ca urmare, transmit reprezentanții Direcției de Statistică Botoșani, structurile prezentate în continuare pentru cele trei caracteristici etno-culturale sunt calculate în funcție de numărul total de persoane care și-au declarat etnia, limba maternă și respectiv religia și nu în funcție de numărul total al populației rezidente.
Astfel, potrivit liberei declarații a botoşănenilor care au declarat limba maternă, structura populației din județul Botoşani după acest criteriu se prezintă astfel:
-pentru 351.872 persoane, limba română reprezintă prima limbă vorbită în mod obișnuit în familie în perioada copilăriei
-3.210 persoane au declarat limba romani ca fiind limbă maternă
-1.154 - limba ucrainiană
-417 - limba rusă
-72 de persoane - limba italiană
-23 de persoane - limba maghiară.
În cazul a 35.936 de rezidenţi botoşăneni, limba maternă nu a fost declarată.
În ce priveşte religia declarată de cei 392.821 de botoşăneni recenzaţi, situația este următoarea:
-337.508 se declară ortodocşi,
-11.164 de botoşăneni se declară penticostali,
-1.125 de persoane sunt creştine după Evanghelie,
-897 de botoşăneni sunt creştini de rit vechi,
-769 de persoane se declară baptiste
-547 de persoane sunt romano- catolice
-367 de botoşăneni declară că nu au religie
-306 botoşăneni se consideră atei
-97- agnostici.
Din populația rezidentă a județului de 392.821 persoane:
-186.389 persoane sunt căsătorite
-164.816 persoane nu au fost niciodată căsătorite.
De asemenea, la nivelul judeţului Botoşani:
-21.912 este numărul persoanele văduve
-19.704 de persoane sunt divorţate.
În calculul persoanelor necăsătorite au fost luate inclusiv cele din categoria de vârstă 0-14 ani.