Preotul din Botoșani care se luptă cu valul de sinucideri în rândul tinerilor: Rugăciuni în schimbul pumnului de pastile

Tinerii din judeţul Botoşani văd sinuciderea ca fiind o ultimă scăpare din calea unei vieţi pline doar de remuşcări, frustrări, neajunsuri sau supărări, iar fie din teribilism, fie dintr-un simplu strigăt de ajutor, aleg să se pună la limita dintre viaţă şi moarte. Doar că de cele mai multe ori nu conştientizează cât de fină este această limită sau că pot cere ajutorul şi-n alt mod, nu doar prin gesturi disperate, scrie Vocea Dorohoiulu

 

Atent supravegheată pentru a nu-și face rău de una singură

A. are 16 ani, iar într-una dintre zilele săptămânii trecute era în drum spre şcoală. Doar că nu a mai ajuns la ore, din cauză c-a vrut să moară, şi chiar pe drum a luat o cutie întreagă de pastile, o doza suficientă pentru a o face să-şi piardă cunoştinţa. Din fericire, A. încă are 16 ani, pentru că a fost salvată de medicii dorohoieni la timp, iar cel mai probabil a fost ţinută sub supraveghere pentru a nu încerca să îşi facă din nou rău, de una singură. A. nu i s-a „urât cu binele“, aşa cum se grăbesc, de cele mai multe ori, cei din jur să judece, când vine vorba de câte un astfel de gest ieşit din comun, în special făcut de către cei tineri. E considerat teribilism pur, iar de cele mai multe ori ignorat sau uitat, chiar de către cei care ar putea să ajute. Din comuna din care vine A., şi anume Pomârla, nu pare să ştie nimeni ce-a făcut-o pe tânără să „strige“ atât de tare după ajutor.

Le întinde tinerilor mâna de ajutor de care au atât de multă nevoie

Părintele paroh din localitate ar vrea să le întindă tinerilor mâna de ajutor de care au atât de multă nevoie. Şi o face, ori de câte ori este lăsat, iar de când cu „valul de sinucideri“, care întunecă minţile adolescenţilor din întreg judeţul Botoşani, nu se dă înapoi din a-i sfătui pe cei după care cei dragi ar vărsa lacrimi amare.
Nu este sat care să nu aibă greutăţile şi necazurile lui. Aşa cum nu cred că este familie să nu aibă greutăţile şi necazurile ei, iar noi ca parohie suntem într-o permanentă legătură cu copiii de la şcoală, cu copiii care vin la Biserică, dar şi cu oamenii cu care ne întâlnim zi de zi“, a explicat părintele paroh Ioan Eugen Niţă. Cât despre starea în care se află tineretul, preotul mărturiseşte c-o vede ca fiind una de debusolare, iar lipsa locurilor de muncă, de care cei abia ieşiţi de pe băncile şcolii au atât de multă nevoie, contribuie la disperarea mocnită pe care o resimt aceştia.

Disperare care-i împinge pe tineri la sinucidere

O disperare care e de cele mai multe ori ştreangul pe care adolescenţii aleg să şi-l înfăşoare în jurul gâtului. Părintele mai spune că îi cunoaşte pe majoritatea celor tineri, din parohia sa, alături de familiile din care fac parte, iar pe cei care aleg credinţa în Biserică, îi învaţă câte puţin din tot ce înseamnă cuvântul lui Dumnezeu, de la istorie, la dogmatică. Aşa a făcut şi-n cei 20 de ani cât s-a aflat în spatele catedrei, la liceul din comună, unde a predat Religia. La fel de bine cum îi ştie pe mai toţi tinerii, părintele a auzi şi despre gestul A., „fata pe care am cunoscut-o de mititică, încă de când a venit la noi, din clasa I“.
Ar fi intrat într-un cerc dubios şi a părăsit şcoala, iar când s-a întors era deja traumatizată, trecuse printr-o mare depresie. Am încercat şi eu să o ajut, am stat de vorbă cu dânsa, am făcut rugăciuni, ne-am rugat la Dumnezeu. A fost internată în spital, acum o lună, iar când m-am întâlnit cu ea, parcă arăta altfel, dar totuşi mai trebuie lucrat cu ea“, a spus Ioan Eugen Niţă, părintele paroh. Totodată, preotul spune că se va ţine ca A. să revină pe „calea cea bună“, să nu mai încerce să îşi facă singură rău, iar primul pas în „vindecarea“ (n.r.: Biserica Ortodoxă este de părere că depresia este o „boală a sufletului“) acesteia este faptul că fata de 16 ani vine la Biserică şi pare să înţeleagă drumul potrivnic pe care ar fi mers, în ultima perioadă.
Ultima oară când părintele a zărit-o pe A. a fost ieri, 3 martie 2015, când s-a şi întâlnit cu ea, în timp ce copila se ducea spre şcoală şi părea, în opinia feţei bisericeşti, să-şi mai fi revenit. Doar că A. se ducea tot spre şcoală şi c-o săptămână înainte, când a înghiţit pe negândite, o cutie întreagă cu pastile.
CITEȘTE:
GROAZNIC: O puștoaică a înghițit un pumn de pastile după o ceartă cu părinții