Preotul din Botoșani care a slujit în Peștera Sfântului Andrei / Invitație pentru ”un bun amic” de a vizita Botoșaniul – GALERIE FOTO

Opt ierarhi, șaizeci de preoți și mulțime de popor s-au adunat, miercuri, pe meleagurile dobrogene, pentru a-l prăznui pe Apostolul Andrei, Ocrotitorul României.

 

”Pe un frig pătrunzător, dar cu sufletul plin de căldură”, așa descrie pr. Teodor Ciurariu, slujitor la paraclisul ”Sfântul Nectarie Taumaturgul” din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi, ziua de miercuri, când a participat alături de zeci de preoți din întreaga țară la sărbătoarea religioasă de la Peștera Sfântului Andrei, în județul Constanța.

 

”Într-o atmosferă de mare sărbătoare, am avut bucuria să mă alătur și eu alesului sobor de preoți ce a slujit la Peștera Sfântului Andrei, locul de unde a pornit evanghelizarea neamul nostru din spațiul carpato-danubiano-pontic. Aici este Betleemul nostru, al neamului nostru strămoșesc! Am adus aici di la Dorohoi toate rugăciunile celor care nu au putut ajunge în acest loc binecuvântat de Dumnezeu”,

pr. Teodor Ciurariu

 

 

 

 

Nu mai puțin de opt ierarhi și aproximativ 60 de preoți, numeroși diaconi și mulțime mare de popor au fost în rugăciune în locurile sfinte în care a predicat Sfântul Andrei, Ocrotitorul României.

 

”O altă bucurie am avut-o la  Mănăstirea Dervent, unde am stat o noapte în privegherea de dinaintea Sărbătorii Sfântului Andrei. Slujba de priveghere a fost săvârșită sub protia preasfințitului Părinte Macarie al Galiției, vicar al mitropoliei din Ruse – Bulgaria. Mă voi întoarce cu bucurie pe aceste meleaguri binecuvântate încă din cele mai vechi timpuri de Apostolul Mântuitorului, Hristos, Andrei, aceste ținuturi dobrogene pline de spiritualitate în ciuda faptului că sunt  sărace din punct de vedere material”,

pr. Teodor Ciurariu

 

Preotul din Dorohoi a mărturisit că şi-a reîntâlnit cu acest prilej un ”bun amic”, în una dintre imagini apărând alături de Gigi Becali. Nu este prima întâlnire dintre cei doi, la fel cum nu este nici prima invitaţie pe care preotul i-o adresează lui Gigi Becali.

 

 

 

 

”L-am întâlnit iarăși pe un bun amic de-al meu cu care am făcut câteva poze. Ne-am mai întâlnit de câteva ori prin Muntele Athos. Astăzi i-am reînnoit invitația de a ne vizita urbea noastră moldavă. Un om cu suflet frumos. Îl veți recunoaște desigur în fotografii”,

pr. Teodor Ciurariu