Premiul Național ”Mihai Eminescu” pentru debutanți NU se mai acordă în ianuarie – ANUNȚUL organizatorilor

Este pentru prima dată când se modifică regulamentul cu privire la data acordării celui mai important premiu pentru poeții debutanți.

 

Începând cu anul 2023, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii ”Mihai Eminescu” va acorda Premiul Național de Poezie ”Mihai Eminescu” – Opus Primum în cadrul Zilelor Eminescu, ediția din iunie.

 

De asemenea, potrivit unui anunț al instituției de cultură, Premiul pentru promovarea și traducerea operei eminesciene se va acorda în cadrul Zilelor Eminescu, ediția din ianuarie.

 

Potrivit celor afirmate de Mihai Iovănel (Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din București), unul dintre membrii juriului edițiilor precedente, modificarea regulamentului va fi una benefică, având în vedere că ”scade presiunea pusă pe organizatori de Ziua Culturii Naționale”, dar și din perspectiva faptului că ”debutanții ai căror editori nu au apucat să tipărească/trimită volumele nu vor mai fi lăsați afară, ca până acum - până în iunie au tot timpul din lume”.

 

Astfel, laureatul ediției a XXV-a a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum va fi desemnat pe 15 iunie 2023.

 

Începând cu anul 1999, laureați ai Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM au fost: Doru Mareș, Dan-Bogdan Hanu, T.O. Bobe, Liviu Georgescu, Răzvan Țupa, Cristian Pohrib, Dan Sociu, Teodor Dună, Dan Coman, Claudiu Komartin, Bogdan Perdivară, Sebastian Sifft, Oana Cătălina Ninu, Diana Geacăr, Andra Rotaru, Rita Chirian, Livia Roşca, Florin Partene, Svetlana Cârstean, Stoian G. Bogdan, Mihai Duțescu, Crista Bilciu, Andrei Dósa, Anatol Grosu, Ştefan Baghiu, Ștefan Ivas, Merlich Saia, Ionelia Cristea, Robert G. Elekes, Ciprian Popescu, Cristina Stancu, Mina Decu, Anastasia Gavrilovici, Deniz Otay, Ileana Negrea.