Premieră BBC Films la Cine Grand cu actriţă română în rol de femeie fatală - VIDEO

 

Săptămâna 29 noiembrie – 5 decembrie aduce la multiplexul de la Uvertura Mall trei premiere. Acestea vor rula de vineri şi până joi, atât la amiază, cât şi seara şi inclusiv noaptea, astfel încât toţi cinefilii să aibă posibilitatea să le urmărească.
madalina ghenea dom hemingway cine grand botosani
Probabil că producţia cea mai aşteptată este „Dom Hemingway”, o comedie neagră cu Jude Law, Richard E. Grant, Demian Bichir, Emilia Clarke şi românca Mădălina Ghenea în rolurile principale. Filmul, regizat de Richard Shepard, spune povestea unui spărgătorului de seifuri Dom Hemingway, interpretat de Jude Law, care şi-a petrecut 12 ani în închisoare pentru că nu a vrut să-şi toarne complicii. Proaspăt eliberat, Hemingway, alături de tovarăşul său Dickie (Richard F. Grant), îi face o vizită fostului său şef interlop, dl. Fontaine (Demian Bichir), pentru a-şi revendica recompensa. Lucrurile iau o cu totul altă întorsătură în momentul în care o întâlnelşte pe Paolina (Mădălina Ghenea), o femeie fatală care vrea să-şi depăşească situaţia materială. Românca Mădălina Ghenea joacă astfel rolul femeii care îi fură banii faimosului spărgător de seifuri Dom Hemingway.



Celelalte premiere ale săptămânii sunt „The Butler” – Majordomul şi „Delivery Man” – „Tată fără număr”.
CLICK ŞI VEZI PROGRAMUL COMPLET AL SĂPTĂMÂNII
[[banner]]
VEZI CUM POŢI VEDEA GRATUIT FILMUL PREFERAT DE LA CINE GRAND BOTOŞANI:
 Tu alegi filmul! Botoşăneanul te duce gratuit la Cine Grand – AFLĂ detalii