Prejudiciu confirmat de Autoritatea Naţională la Oficiul de Cadastru

 

În urma unui raport înaintat prefectului de Corpul de Control al preşedintelui Autorităţii Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, dintr-un eşantion de 80 de dosare, au reieşit o serie de nereguli care au adus un prejudiciu de peste 11.100 lei.

Astfel, bănuielile prefectului Cristian Roman care a sesizat situaţia de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară au fost confirmate de forurile centrale care au emis un raport în cursul zilei de joi, 29 aprilie 2010 cu privire la ilegalităţile depistate. În concluzie, aceste nereguli vor atrage după sine, începerea cercetărilor penale în cazul unor angajaţi ai acestei instituţii, dar şi fostului şi actualului director, pentru implicare, sau neimplicare prin management defectuos. Raportul primit de la ANCPI, spre surprinderea mea confirmă absolut tot ce am sesizat eu şi mult mai multe alte chestii. O să dau cîteva constatări cu caracter negativ sesizate şi care au fost confirmate şi anume evidenţa acestor ridicări topografice care sunt obligatorii la autorizaţiile de construcţie a început doar din 13 iunie 2009, pînă la această dată evidenţa a fost ţinută într-un format analogic, scris de mînă, iar înregistrările au fost făcute sporadic. Avizarea documentaţiei s-a făcut într-o manieră aleatorie de către unul dintre cei trei inspectori verificatori, fără să fie o procedură de repartizare a documentelor pentru această activitate. Forma în care s-a făcut avizarea nu a fost aceeaşi, nu a fost o practică unitară. Avizele nu au fost date doar de cele trei persoane care aveau atribuţii în acest sens şi au fost date şi de alţi angajaţi, care nu aveau nici op treabă cu această problemă”, a declarat Cristian Roman, prefectul judeţului Botoşani.
De asemenea alte nereguli au fost referitoare la exemplarele duplicate ale documentaţiilor conform legii care ar fi trebuit să fie arhivate şi înregistrate, lucru care nu s-a întîmplat, majoritatea avizelor acordate nu au fost înregistrate în registru şi nu au fost tarifate de către instituţie, sau au mai fost cazuri în care unele avize au fost înregistrate, dar chitanţa corespunzătoare era pe numele altui beneficiar. Totodată, au fost depistate chitanţe emise pentru tarifarea unor beneficiari fără ca avizarea să fie înregistrată în registru. „Din 80 de dosare pe care le-am trimis noi la verificare colegilor de la ANCPI doar 4 documentaţii au fost identificate atît în registru cît şi în evidenţele contabile, deci vă daţi seama ce procentaj. O altă neconformitate este că există în cadrul OCPI o comisie de autorizare a persoanelor fizice şi juridice care pot să realizeze lucrări şi să verifice lucrări de specialitate în domeniul cartografiei, cadastrului şi în acest sens nu s-a respectat regulamentul prevăzut în ordin, această comisie nu a autorizat persoane care îndeplineau condiţiile cerute”, a mai spus Cristian Roman.
În concluzie, în urma neregulilor depistate, corpul de control al preşedintelui ANCPI este de părere că există suspiciunea de comitere  a unor acte ilegale de angajaţii OCPI pentru care s-a propus sesizarea organelor de anchetă penală. Totodată, a fost sesizată Comisia de Disciplină a OCPI cu privire la activitatea atît a fostului director al acestei instituţii cît şi a actualului, în persoana lui Mihai Luca (foto dreapta) şi au fost stabilite un set de măsuri pentru intrarea de urgenţă în legalitate. În prezent, Mihai Luca se află în concediu iar postul său a fost preluat pînă la revenirea la serviciu de Cristian Grosu. „Acest raport practic confirmă şi implicarea sau neimplicarea din cauza managementului defectuos a celor doi directori, ceea ce înseamnă că dosarul devine de competenţa DNA”, a concluzionat Cristian Roman.