Pregătiri pentru cel mai așteptat eveniment al verii – FOTOGALERIE din Centrul Vechi

În perioada 28-30 august 2015, Primăria municipiului Botoșani va organiza unul dintre cele mai așteptate evenimente și anume Summer Fest. Vor veni să concerteze artiști renumiți din România, care îi vor face pe botoșăneni să se distreze.

 

În Centrul Istoric au început deja pregătirile pentru festival. Astăzi, 25 august 2015, câțiva muncitori au amplasat deja scheletul metalic și au la dispoziție patru zile pentru a pune la punct scena, acolo unde vor urca Matteo, frumoasa Otilia cu a ei piesă ”Billionera”,  Randi, Uddi, trupa Vunk,  Mandinga și alți artiști locali. Deocamdată, în zonă nu și-au făcut apariția agenții comerciali, dar cel mai probabil în următoarele zile își vor instala tarabele pentru a pregăti preparatele care vor sfârâi pe grătare. Viceprimarul Cosmin Andrei a declarat că va face tot posibilul ca evenimentul să fie unul reușit și că vor mai fi alte manifestări incluse în program, dar ”o să vi le comunic la momentul potrivit. Lucrăm la un program, nu e definitivat, dar în mare parte e făcut. Vrem să mai completăm câteva golurile pe care le avem acolo”, a menționat viceprimarul Cosmin Andrei.  

Nu doar reprezentanții societății cu scena se pregătesc pentru Summer Fest, de pildă un botoșănean și-a scos încă de astăzi mașinăria de făcut vată pe băț în stradă, pentru a-i îndulci pe trecători la sfârșitul săptămânii.

(Ș.V.)

[[galerie-foto]] 

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:44838:Smiley NU mai vine la Summer Fest– AFLĂ ce artiști vin în loc ]]