Pregătire la Penitenciar pentru o revoltă generală a deţinuţilor

 

Penitenciarul Botoșani a desfăşurat miercuri un exerciţiu de alarmare la care au participat peste 150 funcţionari publici cu statut special din cadrul unităţii. Cu ocazia acestei acţiuni, au fost efectuate exerciţii privind două situaţii tactice şi anume: revolta întregului efectiv de persoane private de libertate cazate pe o secţie de deţinere şi baricadarea în camera de deţinere a cinci persoane private de liberate.
De asemenea, au fost realizate percheziţii generale asupra persoanelor private de libertate, a camerelor de deţinere, a secţiilor şi a altor locuri unde acestea au acces. În urma percheziţiilor efectuate au fost descoperite şapte arme albe (cuțite improvizate), şase fierbătoare și alte dispozitive electrice a căror deținere este interzisă. Exerciţiul a fost declanşat de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi a fost desfăşurat simultan în toate unităţile din ţară. Astfel de acţiuni vor continua şi au drept scop dezvoltarea abilităţilor  personalului şi a capacităţii de intervenţie rapidă pentru soluţionarea eficientă a incidentelor critice şi operaţionale.