Prefectura a atacat Hotărârea Dreptei din Primărie cu plata utilităților la săraci

Instituția Prefectului a dispus revocarea Hotărârea de Consiliu Local inițiată de consilierii locali PDL și PNL privind plata cheltuielilor comune a unor utilități, din bugetul local.

 

Subprefectul Gelu Țigănucă a declarat marți că decizia Prefecturii este oarecum susținută și de secretarul Primăriei, Ioan Apostu dar și de directorul economic, Valerian Sănduc.
Am solicitat revocarea Hotărârii Consiliului Local din 16 mai 2014 motivat de lipsa temeiurilor juridice pe baza şi în executarea cărora actul a fost emis. Mai mult, şi secretarul CL a prezentat o notă distinctă, nu a dat avizul de legalitate pentru hotărâre. De asemenea, un punct de vedere asemănător ca al secretarul l-a avut şi directorul Direcţiei Economice, dl Sănduc şi am analizat hotărârea şi specialiştii noştri au solicitat revocarea”, a declarat Gelu Țigănucă, subprefectul județului Botoșani.
Șeful din Prefectură a mai declarat că le-a solicitat aleșilor din plenul municipal intrarea în legalitate și includerea normative care să facă posibile aceste plăți.
Poate fi reanalizată, pot fi prevăzute eventualele acte normative care ar reglementa o astfel de cheltuială, poate că au un calcul economic privind influenţa în bugetul local a acestei cheltuieli, cât ar însemna. Solicităm revocarea pentru că nu am o prevedere legală, un cadru legal pentru avizare”, a mai spus Țigănucă.
În cazul în care Hotărârea de Consiliu Local care a fost adoptată pe data de 16 mai 2014 nu este revocată, Prefectura va ataca în contencios administrativ. (G.E.)
CITEȘTE:
 PNL-ul și darul cu scutirile la utilități: lumea e săracă, primarul să nu le pună bețe