Prefectul Sorin Cornilă a primit Ordinul „Bărbăție și Credință” de Ziua Națională a României – FOTOGALERIE

Reprezentantul Guvernului în teritoriu de la Botoșani se regăsește pe lista persoanelor apreciate la nivel național.

 

Decret semnat de președintele României


 

În Monitorul Oficial de ieri a fost publicată lista acestor persoane care, cu prilejul Zilei Naționale a României, în semn de apreciere pentru contribuția importantă adusă la îndeplinirea cu succes a misiunilor specifice Ministerului Afacerilor Interne (MAI) primesc prin decret semnat de președintele României această recunoaștere onorifică.

 

În total, 32 de polițiști sau funcționari publici au primit Ordinul „Medalie și Bărbăție” printre care și prefectul Sorin Cornilă de la Botoșani.  Ordin care este conferit doar de 1 Decembrie, Ziua Națională a României.

 

„De Ziua Națională a României, această recunoaștere mă onorează și mă responsabilizează. Sunt mai mult decât onorat să mă regăsesc pe lista unor persoane care au contribuit la siguranța publică, prin prisma profesiei. În calitatea mea de prefect voi depune toate eforturile posibile și necesare pentru a-mi continua activitatea în slujba cetățenilor județului Botoșani”,

Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani

 

Despre Ordonul „Bărbăție și Credință”

 

Deşi recent înfiinţat, Ordinul „Bărbăţie şi Credinţă” continuă tradiţia medaliei cu acelaşi nume, înfiinţată prin Decretul Regal nr. 2812 din 3 noiembrie 1903 în scopul răsplătirii acelor funcţionari ai statului care au contribuit la restabilirea ordinii şi siguranţei publice (ofiţeri şi agenţi din poliţie şi jandarmerie).

 

În timpul războaielor purtate de România in cursul secolului trecut, Medalia „Bărbăţie şi Credinţă” a fost acordată subofiţerilor şi trupei. Aceasta a făcut ca, la reinstituirea ei prin Legea nr.528/2003, distincţia să fie expres destinată maiştrilor militari şi subofiţerilor, precum şi altor categorii de funcţionari publici statut special (şi cu grade echivalente celor de maiştri militari şi subofiţeri), având atribuţii în domeniile ordinii publice şi siguranţei naţionale, protecţiei civile şi de prevenire şi stingere a incendiilor.

 

Dorind a asigura o anumită simetrie la nivelul întregului sistem naţional de decoraţii al României, legiuitorul a găsit de cuvinţă să analizeze posibilitatea înfiinţării unei distincţii destinată în mod expres ofiţerilor, precum şi funcţionarilor publici cu statut special (şi cu grade echivalente celor de ofiţeri), având atribuţii în aceleaşi domenii ale ordinii publice şi siguranţei naţionale, protecţiei civile etc.

 

Instituit prin Legea nr.413/2004, Ordinul „Bărbăţie şi Credinţă” este o decoraţie complet nouă. În prealabil, prin Legea nr. 50/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 29/2000, această distincţie a fost introdusă în sistemul naţional de decoraţii. Ordinul „Bărbăţie şi Credinţă” este organizat pe patru grade, de la Mare Ofiţer la Cavaler (în ordinea importanţei ierarhice).

 

Pentru însemnul decoraţiei a fost folosit tipul de cruce „de Malta”, cu particularitatea medalionului central, decorat cu acvila din stema României, având o formă ovală, la fel ca Medalia cu acelaşi nume. Panglica decoraţiei este derivată din cea, tradiţională, a Medaliei „Bărbăţie şi Credinţă”, cu adăugarea în centru a unei benzi aurii. Ordinul „Bărbăţie şi Credinţă” are însemne pentru civili şi, respectiv, pentru militari, dar spre deosebire de medalia cu acelaşi nume nu se acordă decât pentru fapte săvârşite în timp de pace.

 

Acordat în primă promoţie în anii 2005-2006, Ordinul „Bărbăţie şi Credinţă” este una dintre distincţiile care răsplăteşte, în mod curent, meritele ofiţerilor, ale funcţionarilor publici cu statut special (cu grade echivalente celor de ofiţeri), precum şi ale altor categorii de funcţionari cu studii superioare care activează – în principal – în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (precum şi în Serviciul Român de Informaţii, în Serviciul de Informaţii Externe, în Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi în Serviciul de Protecţie şi Pază).