Prefectul schimbă foaia: Directorii puși la treabă cu un raport „cheie”, posturile libere și reclamațiile împotriva funcționarilor se spun la toată lumea – DOCUMENT        

Directorii mai multor instituții deconcentrate de la Botoșani vor avea de făcut raportări trimestriale pentru Instituția Prefectului. Reprezentantul Guvernului în teritoriu le-a pus la dispoziție și un model-cadru, dorința fiind să se pună accent pe eficiență și indicatori de performanță. Iar statisticile cu cifre mulțumitoare pe care șefii le scot în evidență ori de câte ori au ocazia să fie lăsate pe un plan secund.

 

Prefectul schimbă foaia cu directorii

 

Acest model-cadru de raportare trimestrială a activităţii a fost adoptat în cadrul ședinței Colegiului Prefectural de la finalul săptămânii trecute. Conform proiectului de hotărâre, 27 de șefi de instituții trebuie să se supună deciziei prefectului și ca atare să întocmească un astfel de document.

 

Iată lista instituțiilor

 

Raportarea va trebui să conțină, printre altele, posturile vacante, numărul funcţionarilor publici care au participat la programe de perfecţionare, proiectele derulate cu finanţare externă, numărul reclamaţiilor administrative împotriva funcţionarilor publici.  

 

De asemenea, directorii vor trebui să actualizeze informațiile publice pe site, dar și să menționeze data ultimei reactualizări a site-ului instituției.

 

În total, documentul face referire la 16 aspecte de care directorii trebuie să țină cont în completarea raportului cerut de prefect. (Vezi în documentul atașat modelul cadru).

 

Când va fi transmis?

 

„Instituţiile publice (serviciile publice deconcentrate precum şi structurile de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu sau fără personalitate juridică, organizate în teritoriu) vor transmite raportarea trimestrială, Instituţiei Prefectului-Judeţul Botoşani până în data de 25 ale lunii următoare încheierii trimestrului”,

Se arată în ordinul semnat de prefect

 

Fără citit de pe foaie

 

Reamintim că prefectul Dan Nechifor și-a propus de asemenea să schimbe și formatul ședințelor de Colegiu Prefectural, acolo unde directorii citesc pe nerăsuflate tot felul de informații și rezultate ale controalelor menite a scoate în evidență cât de bine și-au făcut treaba angajații în frunte cu șefii lor.

 

„Din punctul meu de vedere trebuie să ieșim din acest tipar al prezentării unor rapoarte pur și simplu într-o ședință de Colegiu Prefectural care durează 60 de minute. Activitatea dvs. este publică, dar nu are expunere din partea dvs. Expunerea Instituției Prefectului este totală, 24 din 24 după cum bine știți, și acest lucru vreau să se întâmple și la dvs.”,

Dan Nechifor, prefect

 

Rămâne de văzut dacă toți directorii se vor conforma noilor cerințe ale prefectului.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Model cadru raport