În 1998, când eram în al doilea an de liceu la Colegiul Național A.T. Laurian din Botoșani, am câștigat un concurs pentru o bursă de studii în Statele Unite. Am sosit în SUA în același an, la vârsta de 17 ani. După sosire, am avut noroc de la bun început pentru că mi s-a acordat o bursă de studii la un liceu particular, unde m-am împăcat foarte bine atât cu colegii americani cât și cu profesorii. Educația din România m-a ajutat foarte mult pentru că am avut profesori foarte buni în România, care predau la un nivel educațional excepțional. Ei m-au încurajat și m-au inspirat foarte mult de la bun început; cu ajutorul lor, când eram în clasă a IX-a, am obținut locul întâi la olimpiadă națională de limbă engleză. Așadar, când am ajuns în America, educația pe care o primisem în România mi-a facilitat foarte mult studiile”,
Andrei Irimia, savant în Statele Unite