Prefectul sare la gâtul primarilor care nu au terminat casele sinistraţilor

 

Prefectul judeţului, Cristian Roman a decis constituirea unei comisii, prin ordin al prefectului care să efectueze o evaluare în teren a stadiului realizării locuinţelor nou construite ca urmare a inundaţiilor din vara anului 2010, dar şi a utilităţilor sau a lucrărilor de intervenţie la infrastructura de drumuri şi poduri. Iniţitiva vine după ce, la mai bine de un an de zile de la producerea calamităţilor naturale casele încî nu sunt finalizate, în condiţiile în care administraţiile publice locale au primit atât resurse financiare cât şi materiale de construcţie.
Zeci de sinistraţi încă se află în aşteptarea caselor promise de stat, după aproape un an de zile de când mai multe localităţi din judeţ au fost lovite de inundaţii. Prefectul Cristian Roman s-a arătat nemulţumit de modul în care au gestionat unii dintre primari lucrările la refacerea caselor dovadă fiind şi cele circa 90 de petiţii depuse, o parte la Prefectura Botoşani, iar altele la cabinetul prezidenţial sau Guvern. “Informaţiile sunt contradictorii, pentru că am pregătit o situaţie cu petiţiile pe care le-am avut în ultima perioadă. Cred că am avut zeci, chiar sute de oameni care au venit în audienţă personal fără să lase niciun document. La prefectură au scris 67 de petenţi, zece s-au adresat preşedintelui României şi zece Guvernului. În total, 87 de petiţii fără a vorbi de cei care s-au adresat în mod direct. Dacă mai punem la scoteală şi faptul că în baza unei hotărâri de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă am repartizat acestor unităţi administrativ teritoriale prin hotărâre suma de aproape 2 milioane euro, bani care au fost daţi după multe alergături la Bucureşti şi aduşi de la companiile multinaţionale. Am reuşit practic să le smulgem din profitul acestora”, a declarat Cristian Roman.

"Banii au stat să se odihnească în conturi"
Prefectul a mai afirmat că, există o serie de primării care stau cu banii în conturi încă din toamna anului precedent, sumele nefiind folosite pentru construirea caselor. "Acuşi se împlineşte un an de zile, nu mai punem la socoteală faptul că sunt primării care au bani în cont de astă toamnă. Banii au stat să se odihnească în conturile primăriilor fără a fi cheltuiţi ”, a mai declarat Cristian Roman. În vara anului 2010 au fost afectate aproape 500 de case în judeţul Botoşani, dintre acestea fiind finalizate un număr de 390, diferenţa fiind o parte încă în lucru, iar în cazul a aproape 40, lucrările nu au fost demarate nici după aproape un an de zile. Din comisia constituită de prefect vor face parte câte un reprezentant al Prefecturii, Consiliului Judeţean, Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi a Inspectoratului de Stat în Construcţii. Constituirea comisiei s-a decis în cadrul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, întrunit în data de 19 mai 2011 la sediul Instituţiei Prefectului.