Prefectul s-a dus la stația de epurare arsă, brusc au început să apară și șefii care ar trebui să rezolve problema – GALERIE FOTO

Primul reprezentant al Guvernului în județ s-a deplasat sâmbătă la amiază la stația de epurare de la limita dintre municipiul Botoșani și comuna Curtești, care după cum Botoșăneanul v-a anunțat în premieră, a ars joi seară.

 

Cu toate că incendiul a avut loc pe 12 ianuarie, ca și în cazul avariei de la Leorda de la începutul lunii noiembrie, reprezentanții SC Nova Aapserv SA au ținut ascuns evenimentul, deși pompele de acolo deservesc cartierul Bucovina, unul dintre cele mai populate ale orașului.


Având și calitatea de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, Sorin Cornilă a cerut la fața locului să se adopte măsuri cât mai rapide pentru reluarea funcționării stației.


În prealabil i-a sunat și pe vicepreședintele Consiliului Județean, Bogdan Dăscălescu, răspunzător de activitatea operatorușui de apă și canalizare. Acesta se afla însă la lansarea de carte a șefului său politic, Varujan Vosganian.

 

Prefectul l-a apelat și pe directorul SC Nova Apaserv SA, Liviu Ștefan, care însă nici lui nu i-a răspuns la telefon.


”Acolo nu există o permanență, când și-a terminat programul de lucru angajatul a închis și a plecat. La câteva ore după ce a plecat s-a produs incendiul, a fost sesizat de o persoană de la o casă din zonă. Ei au încercat să ascundă totul, nici măcar nu au anunțat pompierii”,


Sorin Cornilă, prefect.


La scurt timp după ce a ajuns la amintitul obiectiv al SC Nova Apaserv SA, unde inițial a dat doar peste un muncitor și peste liderul de sindicat Radu Fegher, acolo au început să sosească brusc și cei responsabili, inclusiv Bogdan Dăscălescu și Liviu Ștefan, care a catadicsit să se întoarcă din concediu.

 

VEZI ÎN VIDEO de mai jos discuția de la ”Botoșăneanul TV” după precedenta criză de la ”Apă”: