Prefectul, rol de arbitru în meciul Primărie – Urban Serv cu contractul de salubrizare

În biroul prefectului județului Botoșani, astăzi, a avut loc o mediere între reprezentanții sindicatului salariaților de la Urban Serv și cei ai Primăriei.

 

Discuțiile s-au purtat pe marginea contractului pentru salubrizare, ajuns la final și în baza căruia și-a desfășurat activitatea societatea Urban Serv timp de mai bine de 10 ani.

 

Procedura de atribuire anul acesta poate fi făcută prin două metode: încredințare directă, adică tot Urban Serv să curețe orașul sau licitație. A doua metodă înseamnă pierderea contractului de către societatea Urban Serv ce aparține Consiliului Local, deoarece nu ar avea puterea să participe la licitație, din punctul de vedere al dotării parcului auto.

 

Consilierii locali vor decide modalitatea de atribuire a contractului.

 

În ziua ședinței de Consiliu Local, adică pe 29 iulie 2019, salariații de la Urban Serv dar și alți bugetari (în semn de solidaritate), au anunțat că organizează un protest în fața Primăriei.

 

Sindicaliștii au cerut și ajutorul prefectului.

 

„Am primit o adresă din partea Sindicatului Serviciilor Comunitare și Utilități Publice Botoșani, sindicat reprezentativ la nivelul societății Urban Serv Botoșani prin care se dorește o mediere între reprezentanții acestui sindicat și cei ai autorității publice locale ale municipiului Botoșani”,

Dan Șlincu, prefectul județului Botoșani

 

Concluziile ședinței vor fi prezentate în cursul după amiezii.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store