Prefectul o dă în romanțe la întâlnirea cu medicii americani: Când vine toamna simţim că lipseşte ceva…

O delegaţie de medici şi asistenţi medicali americani, membri ai echipei Medical Mission venite şi în acest an la Botoşani, au fost luni dimineaţă în vizită la prefectul judeţului. Prieteni de mai bine de 12 ani, Costică Macaleţi şi medicii americani s-au pus la punct reciproc cu ultimele noutăţi.

 

Medicii au cerut învoirea elevilor cu consultații

Echipa de specialişti a solicitat prefectului sprijinul pentru a încuraja directorii de şcoală şi profesorii să motiveze absenţele elevilor ce au nevoie de consultaţiile pe care medicii le oferă în aceste zile la secţia de pediatrie a Spitalului Judeţean.
Spre deosebire de anul trecut, Medical Mission oferă consultaţii şi intervenţii inclusiv pacienţilor adulţi ce se adresează Spitalului Judeţean, în special la secţiile de ortopedie, chirurugie plastică şi laparoscopică.
Americanii nu au venit nici în acest an cu mâna goală, aducând cu ei echipamente în valoare de zeci de mii de euro, medicamente şi jucării.
 „Ar fi foarte bine dacă domnii profesori ar putea învoi copiii, astfel încât în aceste zile să profite cât mai mulţi mici pacienţi de serviciile noastre. Noi îi aşteptăm pe copii cu vitamine, jucării şi medicamente.”, a fost scolicitarea exprimată de medicul american Douglas Hagen. De vorbă la o cafea, prefectul a schimbat impresii cu musafiri despre cât s-a schimbat municipiul Botoşani, dar şi despre modificările ce au apărut de-a lungul anilor în componenţa delegaţiei medicale.

Când vine toamna simțim că lipsește ceva...

Ca să fiu sincer, când vine toamna simţim că lipseşte ceva dacă Medical Mission nu vine la Botoşani. Multă lume întreabă în timpul anului de voi. Să ştiţi că vă apreciem şi vă aşteptăm în fiecare an şi nu spun asta din politeţe.”, i-a asigurat prefectul pe medicii de peste ocean.
Echipa fundaţiei din Kansas City are în acest an 60 de membri şi va părăsi Botoşaniul joi după-amiază. Până atunci oferă consultaţii şi intervenţii chirurgicale gratuite tuturor botoşănenilor ce li se adresează. 
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
 Echipă de medici din America, în misiune pentru a salva vieți în Botoșani – AFLĂ când