Haos politic la judeţ: încă doi consilieri s-au declarat independenţi

Ordonanţa de urgenţă privind liberalizarea migraţiei politice timp de 45 de zile provoacă haos în fruntea judeţulului. Încă doi consilieri judeţeni au hotărât să se declare independenţi.

 

Dorin Ciuştea şi Verginel Vacariu au optat luni să acţioneze în Consiliul Judeţean Botoşani ca aleşi locali fără apartenenţă politică. Decizia celor doi survine însă hotărârii de excludere luată de Biroul Naţional de Coordonare al PP-DD. Aceasta ar fi fost adoptată pe 24 septembrie, însă Vacariu susţine că a fost antedatată şi că, în realitate, măsura a venit după vizita la Botoşani a preşedintelui PP-DD, Simona Mann.
„Nu este nici o problemă, eu sunt independent”, ne-a spus Verginel Vacariu.
Interesant este că, deşi documentele făcute publice de PP-DD Botoşani arată că excluderile s-au produs pe 24 septembrie, atât Verginel Vacariu, cât şi Dorin Ciuştea au participat sâmbătă la şedinţa prezidată de Simona Mann la Casa de Cultură a Sindicatelor. (S.B.)
VEZI ŞI:
PP DD-iștii adunați politic de nunta unui fiu de senator – GALERIE FOTO
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
 Bombă de la PP-DD: Prezumtivul vice de la CJ şi încă un consilier daţi afară din partid - DOCUMENT