Cea care a fost Maria Macaleți și-a rămas bun de la soțul ei pe care l-a prețuit atâtea decenii și cu care a împărțit bune și rele. Maria Macaleți și-a luat rămas bun de la sora care a vegheat-o în lupta cu boala și de la ceilalți care au iubit-o. Maria Macaleți și-a luat rămas bun de la foști sau actuali colegi și de la astă lume. Și lumea și-a luat și ea Adio de la femeia care a trăit mai mult pentru alții.
Întreg orașul a fost în doliu pentru soția reprezentantului Guvernului în teritoriu. A fost trimisă o jerbă din trandafiri roșii de însuși premierul României, Victor Ponta iar pentru celelalte coroane a fost nevoie de două mașini pentru a fi duse către cimitir.
Și prezența la funeraliile soției prefectului a fost una pe măsură. S-au adunat întâi în curtea Bisericii Sfânta Parascheva oamenii simpli, cu precădere pensionare, care și-au prins loc pe bănci chiar și cu două ore înainte de ora anunțată. Apoi, oficialitățile, oamenii din instituții care au venit la serviciu la prima oră cu haine negre. Parlamentari, directori, primari, politicieni. S-au uitat culorile politice, liberalii s-au împletit cu social democrații și au discutat între ei cu voci joase, fără patimă. Europarlamentarul Mihai Țurcanu, liberalii Viorel Grigoraș, Costel Șoptică, Stelian Pleșca, Radu Judele, Cristian Delibaș, Liviu Zaharia au stat alături de Gheorghe Vâzdoagă, Doina Federovici, Tamara Ciofu, Răzvan Rotaru sau Mihaela Huncă. La poartă au așteptat ca alaiul funerar să se pună în mișcare Ovidiu Portariuc împreună cu Costel Lupașcu, Cosmin Andrei și Cătălin Olaru.
Costică Macaleți și-a urmat soția cu capul plecat, spre Cimitirul Pacea, acolo unde îi va veghea somnul veșnic. Printre sutele de oameni, nu urmărea decât un singur punct: sicriul unde s-a aflat femeia vieții lui.(G.E.)
[[galerie-foto]]