Prefectul, mesaj către directorii de la Botoșani: Să aveți telefoanele mobile deschise

În cadrul ședinței de astăzi de la Colegiul Prefectural, reprezentantul Guvernului în teritoriu a avut un mesaj de transmis directorilor prezenți.

 

Mai întâi, Dan Șlincu le-a mulțumit celor care au fost prezenți la întâlnirile zonale cu primarii de săptămâna trecută.

„Le mulțumesc reprezentanților care au fost alături de mine la întâlnirile zonale de săptămâna trecută la care au participat primarii și funcționarii din Primării, că ați luat la cunoștință problemele cu care se confruntă și vă rog să aveți în vedere să-i ajutați”,

a declarat Dan Șlincu, prefectul județului

 

Și apoi le-a urat o minivacanță plăcută de 1 mai, în același timp reamintindu-le să nu uite de responsabilități.

„Având în vedere că se apropie 1 mai vă doresc o minivacanță plăcută și vă rog să aveți telefoanele mobile deschise pentru a fi contactați în caz de nevoie”,

a declarat Dan Șlincu, prefectul județului

 

Și cu aceste cuvinte ședința a luat sfârșit.

 

 

download from google play download from apple store