Prefectul invită botoșănenii să depună flori la monumentul închinat lui Cuza

La iniţiativa prefectului Costică Macaleţi, pentru prima dată Ziua Unirii Mici va fi sărbătorită, în acest an, cu un ceremonial deschis întregului public.

 

Profesori și elevi invitați la eveniment

Toţi botoşănenii care doresc să aducă un omagiu domnitorului Alexandru Ioan Cuza, sunt aşteptaţi sâmbătă, 24 ianuarie, la monumentul marelui om de stat din faţa Inspectoratului Judeţean de Poliţie. Prefectul a invitat la momentele festive reprezentanţii Consiliului Judeţean, ai Primăriei Botoşani, directorii instituţiilor deconcentrate, precum şi membrii organizaţiilor politice din Botoşani. Conform comunicatului de presă trimis redacției de Instituția Prefectului, gestul simbolic închinat lui Cuza  urmează să aibă loc la ora 11.00 chiar de ziua sărbătorii naţionale. Invitaţia reprezentantului Guvernului în teritoriu se îndreaptă şi spre locuitorii din judeţul Botoşani care, indiferent de vârstă, doresc să mulţumească prin intermediul unei flori tuturor celor care în 1859 şi în anii anteriori au făcut posibilă Unirea Moldovei cu Ţara Românească.
„Fiind în zi de sâmbătă, vom avea posibilitatea să participăm cât mai mulţi dintre botoşăneni la un eveniment care ar fi trebuit, poate de mult, marcat cu o mai mare amploare. Fac un apel către directorii unităţilor de învăţământ, către profesorii de istorie, să vină la monumentul lui Cuza împreună cu elevii lor. Suntem datori să nu ne uităm istoria.”, este invitaţia prefectului Costică Macaleţi.

Depuneri de flori, jerbe și buchete de flori

Ceremonialul închinat Zilei Unirii Mici va fi redus ca durată, deoarece nu va include alocuţiuni ale oficialităţilor, acesta constând doar în depuneri de coroane, jerbe şi buchete de flori. 
Ziua Unirii Mici a fost declarată zi naţională de către cele două camere ale Parlamentului, votul final fiind dat de Camera Deputaţilor pe 5 decembrie anul trecut. Ziua Unirii Principatelor Române a fost introdusă şi în Codul Muncii ca zi liberă.
CITEȘTE:
 Spectacol cu muzică populară de Ziua Unirii la Botoșani: Sofia Vicoveanca și militari cu torțe