Prefectul și-a angajat consilieră de 26 de ani: Am început ca vânzător și am lucrat la d-na senator Doina Federovici

Prezență „proaspătă” în echipa de conducere a actualului prefect Dan Șlincu, începând cu data de 23 iulie 2019. O tânără de 26 de ani a fost angajată pe post de consultant. 

 

Singurul om cu state vechi în Prefectură nu și-a mai găsit loc în cancelaria prefectului

 

Cancelaria Prefectului este formată din: un post de director, un post de consilier și unul de consultant. Postul de director este ocupat de Alexandra Huțu, iar Doina Pașalău, care este funcționar în cadrul Prefecturii, a ocupat postul de consilier.

 

Postul de consultant a fost ocupat temporar de Mădălina Ursuleanu, care a părăsit instituția începând cu data de 22 iulie 2019, prin revenirea din concediu maternal a Roxanei Babii.

 

Mădălina Ursuleanu a trecut la Direcția Județeană de Statistică, iar Roxana Babii a revenit pe postul de consilier, iar cel de consultant i-a revenit unei tinere de 26 de ani, Andreea Cătălina Cazaciuc.

 

Este licențiată în drept și științe administrative la Universitatea Ștefan cel Mare Suceava și masterand la Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică. Și în ciuda lipsei de experiență, primul reprezentant al Guvernului în județ crede însă că are cu ce să îl consilieze.

 

„Sunt sigur că vom face o echipă bună”,

Dan Șlincu, prefectul județului Botoșani.

 

Cabinetul prefectului (a)politic se umple cu PSD-iste

 

Funcția de la cancelaria prefectului nu este primul loc de muncă pentru tânăra de 26 de ani, care în trecut a fost membru PSD.

 

„Am început ca vânzător în 2014 și am lucrat ca și consilier la biroul parlamentar la d-na senator Doina Federovici, unde am fost angajată în luna martie. Am lucrat și înainte, doar că nu aveam contract de muncă. Am fost membru de partid”,

Andreea Cătălina Cazaciuc, consultant Cancelaria Prefectului

 

Și directorul Cancelariei Prefectului, Alexandra Huțu a venit pe postul din Prefectură tot după ce în trecut a activat la cabinetul parlamentar al președintelui PSD Botoșani, Doina Federovici. Ea mai are însă o ”calitate”, chiar două: este fiica primarului de Vârfu-Câmpului, Maria Huțu, iar soțul său, Mihnea, este consilier la cabinetul președintelui Consiliului Județean, Costică Macaleți. Și, bineînțeles, este PSD-istă, secretar executiv chiar al organizației județene.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store