Prefectul (a)politic Macaleți nu vrea politruci pe scaunul său!

Pentru a doua oară în scaunul de prefect, o dată cu susținere politică oficială, a doua oară neoficială și din postura de înalt funcționar public, Costică Macaleți se declară un susținător al celei de-a doua variante.

 

Prefectul județului a citit în presă declarația senatorului Corneliu Popescu care a considerat că reprezentanții Guvernului în teritoriu ar trebui să fie numiți oficial de partide politice. În prezent negocierile pe aceste funcții se poartă tot între formațiuni politice, însă după lege, prefectul este înalt funcționar public.
”În primul mandat când eram și vicepreședinte la partid, nu aș putea să mă pronunț dar din punctul meu de vedere, prefectul trebuie să fie înalt funcționar public și în plus să i se asigure stabilitate. Sunt multe cazuri când se renunță la experiența și la informațiile câștigate într-un mandat foarte ușor. Spun acest lucru și o spun cu detașare pentru că eu nu mai am mult timp până la a ieși la pensie, dar așa văd eu lucrurile”, a declarat Costică Macaleți.
Indirect, prefectul a dat de înțeles că, în cazul în care aceste funcții ar fi politizate, probabil pe scaunul său ar ajunge anumite persoane neavizate din punct de vedere al experienței dar și a greutății deciziilor pe care ar urma să le ia.
”Trebuie făcută o selecție pentru că dincolo de buna intenție a celor care ocupă acest scaun trebuie făcută și o selecție și sunt decizii uneori importante care, dacă sunt luate greșit, pot suporta consecințele mulți oameni și nu e cazul”, a încheiat prefectul Costică Macaleți.
Momentul de cumpănă al celor două mandate ale actualului prefect au fost în timpul iernii când, Costică Macaleți a fost la un pas să fie înlocuit din cauza ninsorilor și a oamenilor blocați în nămeți. (G.E.)