Prefectul a decis revocarea deciziei privind consiliile de adminstraţie din spitale

 

Hotărîrea adoptată în cadrul şedinţei de Consiliu Judeţean din data de 29 iulie prin care au fost desemnaţi membrii consiliilor de administraţie din şase spitale publice botoşănene a fost revocată de Instituţia Prefectului.

Deşi decizia este una facultativă, Cristian Roman, doreşte în primă fază să tragă un semnal de alarmă în rîndul consilierilor judeţeni, în speţă cei care au votat pentru adoptarea proiectului, referitor la ilegalitatea acestuia. „Am decis revocarea hotărîrii nr. 104 adoptată în şedinţa din 29 iulie 2010, privitor la numirea consiliilor de administraţie la spitale. Ne raliem la punctul de vedere al preşedintelui Consiliului Judeţean, ne raliem nu mai zic la punctul de vedere al juriştilor specialişti din CJ, care de altfel au refuzat viza de legalitate pentru această hotărîre" a declarat Cristian Roman, prefectul judeţului Botoşani. Prefectul este în asentimentul preşedintelui CJ, Mihai Ţâbuleac care a afirmat că prin adoptarea proiectului de hotărîre se urmăreşte politizarea structurilor de conducere a unităţilor spitaliceşti.

„Motivul principal este că aceste consilii de administraţie şi membrii din componenţă trebuie numiţi din rîndul structurii responsabile cu asigurarea managementului cu asistenţa medicală privind spitalele publice. Pentru unităţile administrativ teritoriale care au mai mult de trei spitale în administrare cum este cazul CJ. Preşedintele a stabilit prin dispoziţie legală componenţa structurii respectiv cerinţa legii privind desemnarea de şase economişti în rîndul celor şase consilii de administraţie”, a mai declarat Cristian Roman. Prefectul a mai afirmat că prin revocarea acestei decizii se urmăreşte de fapt intrarea în legalitate fără a fi efectuat şi pasul următor, respectiv sesizarea instanţei de contencios administrativ, care ar duce la blocarea activităţii din spitale, neexistînd o structură de conducere. „Am preferat, pentru că legea contenciosului administrativ prevede că această procedură administrativă poate fi facultativă, am preferat să tragem practic un semnal de alarmă tuturor consilierilor judeţeni să îi responsabilizăm în acest sens şi le-am solicitat reanalizarea acestei hotărîri în vederea revocării ei şi în legalitate. În cazul în care răspunsul va fi negativ, o să mergem la instanţa de contencios administrativ unde ştiţi foarte bine, hotărîrea se suspendă de drept”, a mai spus prefectul. Lista membrilor propuşi pentru a face parte din consiliile de administraţie a spitalelor a fost înaintată printr-un amendament de către PNL şi PSD, iar proiectul de hotărîre a fost asoptat cu 19 voturi pentru şi 9 împotrivă.