În urma declaraţiilor făcute de liberalul Florin Ţurcanu cu privire la un eventual sprijin acordat de prefectul Cristian Roman în vederea înlăturării managerului Spitalului Judeţean Mavromati, reprezentantul guvernului în teritoriu a luat atitudine şi a emis un comunicat de presă prin care îşi exprimă poziţia vizavi de întâlnirea avută cu preşedintele PNL Botoşani la finele săptămânii precedente. Prefectul i-a convocat pe liderii celor două partide, respectiv PSD şi PNL, pentru a purta o serie de discuţii privitoare la reorganizarea spitalelor botoşănene.
„Aşa cum am declarat imediat după întrevederea cu parlamentarul respectiv, consider legitimă dorinţa acestuia, ca de altfel a oricărui cetăţean al acestui judeţ, ca Spitalul Judeţean "Mavromati" să aibă un management performant. De asemenea, eu fiind un susţinător al comasării celor trei spitale cu Spitalul Judeţean, în ideea de a avea în judeţ servicii medicale de calitate superioară, consider că „o astfel de reformă nu poare fi împiedicată doar de dragul menţinerii în funcţie a unei persoane”. Însă nu m-am pronunţat asupra calităţilor manageriale a actualului director al Spitalului Judeţean "Mavromati", eu neavând competenţa legală de a-i analiza indicatorii de performanţă.
Totodată nu pot intra într-un joc politic prin care se doreşte schimbarea unei persoane din funcţie, doar din dorinţa de a-i face loc alteia. Asta cu atât mai mult cu cât eu am fost primul care a avut curajul de a vorbi public despre adevărata miză a luptei ce se dă pe chestiunea comasării spitalelor - miză care nu ţine nicidecum de interesul pacienţilor, aşa cum ar trebui de fapt. Dealtfel, prefectul nu are nici un fel de competenţă în stabilirea managementului unei instituţii din subordinea Consiliului Judeţean. Aşadar, acreditarea ideii că prefectul doreşte, sprijină, instrumentează, forţează sau încearcă pe orice fel de cale destituirea medicului Ovidiu Mimor de la conducerea Spitalului Judeţean "Mavromati", este o manipulare pe care o dezavuez public”, se arată în comunicatul de presă emis de prefect. (E.Ş.)