Prefect: Cereţi ajutorul agenţilor economici, vedem după cum plătim

 

La finalul videoconferinţei de duminică, 9 decembrie cu oficialii de la centru, prefectul Costică Macaleţi le-a mulţumit directorilor de la Botoşani pentru modul în care au gestionat situaţia atât cu drumurile cât şi pe linie medicală sau electorală, în contextul Codului Galben de ninsori.

Costică Macaleţi le-a recomandat directorilor de la drumuri să folosească resurse private în cazul în care nu fac faţă valului de ninsori. „Trebuie să acţionăm şi în această noapte cu toată forţa. Vreau să vă mulţumesc celor de la drumurile naţionale şi judeţene, acolo unde puteţi să contactaţi agenţii economici care să dea o mână de ajutor, vă rog să o faceţi. O să vedem cum plătim după aceste momente”, a declarat prefectul Costică Macaleţi.
De asemenea, prefectul a cerut atenţie în cazul persoanelor fără adăpost şi a spitalelor având exemplul unei unităţi spitaliceşti din alt judeţ care a rămas fără curent electric. „D-na doctor Tudorache că rog să verificaţi la spitale dacă grupurile electrogene funcţionează, aveţi câte un grup electrogen la fiecare spital în caz de avarii. Cu oamenii străzii mare atenţie să le dăm o mână de ajutor să nu-i lăsăm să moară în drum. Îmi cer scuze directorilor de la drumuri că vă sun atât de des dar văd că nu doare, arătaţi destule de bine”, a mai spus prefectul. Nu în ultimul rând prefectul a cerut ca la retragerea buletinelor de vot în această noapte, primarii să se asigure că secţiile de votare au lumânări şi lanterne, pentru a fi preîntâmpinate eventuale situaţii nedorite.
CITEŞTE:
 Meteorologul şef anunţă Botoşani ca zonă „fierbinte” la ninsori