PP-iştii îl văd pe tot pe Băsescu preşedinte şi cer explicaţii USL-ului de la Botoşani

 

Liderul judeţean al Partidului Poporului – Dan Diaconescu nu susţine ideea boicotării referendumului pentru demiterea preşedintelui suspendat al României. Deşi de la centru s-a transmis în teritoriu ca fiecare membru de partid să acţioneze pe 29 iulie după cum îi dictează propria conştiinţă, preşedintele PP-DD Botoşani cere oamenilor să iasă la vot.

În opinia acestuia botoşănenii trebuie să îşi exercite dreptul constituţional. “Aceasta nu este o soluţie, aşa cum a luat-o PDL-ul, probabil au luat-o în calcul ca un subterfugiu pentru invalidarea referendumului”, a afirmat Verginel Vacariu. Pe de altă parte, acesta este sigur că referendumul va fi invalidat deoarece nu se vor prezenta la urne 50% plus 1 astfel încât să fie valabil. “Cei care au pornit au făcut-o greşit : concedii, vreme toridă, mulţi evită să iasă din casă (…). Când lumea vede scandalul dintre cele oduă tabere este nehotărâtă dacă să se ducă. Am convingerea că Băsescu va rămâne la Cotroceni”, a mai spus Verginel Vacariu.
"Au cui sunt maşinile care umblă prin oraş cu DA-ul pe ele?
Acesta este nemulţumit şi de cheltuielile considerabile ale USL cu campania electorală, fără a se şti de unde şi cum provin fondurile. “N-am văzut unde au fost confecţionate, realizate, unde au fost tipărite, câte sunt. Au cui sunt maşinile care umblă prin oraş cu DA-ul pe ele?” a întrebat preşedintele PP-DD Botoşani. Secretarul general al filialei judeţene este cam de aceeaşi părere. “Eu cred că botoşănenii trebuie să ia atitudine faţă de întreaga clasă politică”, a spus Dorin Ciuştea. Acesta este nemulţumit că, în loc să fie preşedintele tuturor românilor, Crin Antonescu se ocupă de campania electorală.
CITEŞTE ŞI:
Domnu’ Dan” şi-a lăsat popularii botoşăneni să facă ce-i taie capul la referendum