POZIȚIA oficială adoptată de PNL Botoșani între candidații Orban și Cîțu

Cei doi competitori din lupta internă pentru președinția Partidului Național Liberal au intrat oficial în campanie electorală.

 

Care înseamnă deplasarea în filialele județene unde se prezintă și se dezbat moțiunile depuse de candidații Ludovic Orban și Florin Cîțu. Moțiuni care înseamnă practic programul politic al partidului pentru următorii patru ani.

 

Filialele Județene se întrunesc în Comitete Directoriale Județene pentru dezbaterea moțiunilor, ceea ce înseamnă că la Botoșani această structură se întrunește de trei ori. În două rânduri pentru moțiunile ambilor candidați iar a treia oară pentru a se vota care dintre cele două vor fi susținute.

 

„Una sau cealaltă, nu știm până nu vom consulta baza partidului și până se vor prezența, bineînțeles, moțiunile în fața colegilor de partid”,

Costel Șoptică, președintele PNL Botoșani

 

Decizia CDJ nu este însă imperativă pentru fiecare membru delegat în parte. La Congresul Național vor participa în jur de 5.000 de liberali cu drept de vot.

 

„Fiecare delegat care participă la Congres urmând evident să voteze liber, prin vot secret candidatul pe care-l consideră cel mai bun în această competiție”,

Ludovic Orban, președintele PNL

 

Încă președintele PNL a încheiat cu precizarea: „Ambiția pe care o am este ca în campania de prezentare a moțiunilor să ajung, eu, cu echipa mea de promovare, să ajung în 40 de filiale județene. Adică în aproape toate”.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store