Evadatul își face de cap prin curțile oamenilor, Poliția nu l-a prins nici acum pe tânărul care a furat mașini și din Botoșani

Dus la audieri, a evadat chiar din sediul Poliției. A spus că are nevoie la baie și a fugit pe geam. Au trecut două zile, însă nici acum nu a fost prins.

 

Are doar 18 ani, dar a pus pe jar Poliția din mai multe județe. Are la activ furturi de mașini, inclusiv din Botoșani, un accident rutier, iar acum și o evadare incredibilă, chiar de sub nasul polițiștilor.

 

 

Toată lumea îl vede, nimeni nu îl prinde

 

În timp ce autoritățile anunță că forțe impresionante sunt în căutarea evadatului din Urziceni, acesta a terorizat oamenii dintr-o localitate aflată la doar zece kilometri de secția de poliție din care a fugit.

 

Suspectul a fost surprins chiar și de camerele de supraveghere dintr-un sat, la puțin timp după ce a încercat să intre în casă peste o femeie singură. Localnicii au încercat să-l prindă, dar individul a reușit să fugă. Pe drum a lovit un tânăr care încerca să-l captureze, potrivit ProTV.

 

Peste o sută de polițiști, jandarmi și localnici au verificat localitatea Gârbovi, din Ialomița, situată la 10 km de Urziceni.

 

Evadatul a fost surprins în zonă de mai multe camere de supraveghere. Una dintre ele l-a filmat miercuri seară, în apropierea unei săli de sport.

 

Fugarul sare un gard, apoi se plimbă liniștit pe lângă terenul de sport.

 

Este îmbrăcat la fel ca atunci când a fugit din secția de poliție, dar și-a tăiat pantalonii. Înainte de aceste momente, a intrat cu forța în curtea unui femei.

 

Localnic: “A fost la domnul în curte și s-a dus să îi fure ceva de prin casă. A intrat acolo, a speriat-o pe doamna, pe nea Titi. A sărit gardul pe acolo, prin spate. Până ne-am dus noi el a sărit gardul.”

 

Câteva minute mai târziu, tânărul a fost observat din nou în sat.

 

Unul dintre localnici a încercat să-l prindă, dar suspectul a ripostat și l-a lovit. Așa a scăpat din nou.

 

Localnică: “A fost aici, în spate, la niște vecini, l-a lovit la picior un băiețaș, l-a scăpat din mână aseară. Am stat toată ziua cu ușa încuiată.”

 

Localnică: ”A fost văzut prin sat, pe aici, pe stradă pe la noi, prin tot satul aproape. Este poliția, îl caută peste tot, prin case părăsite, prin curți pe la lume, peste tot.”

 

Sunt peste 48 de ore de când individul de 18 ani umblă liber prin Ialomița. Autoritățile anunță că sunt implicate impresionate forțe de ordine în găsirea lui. Este folosit chiar și un elicopter.

 

 

A scăpat din sediul Poliției

 

Ștefan Petronel Boancă, din Iași, a evadat din sediul poliției orașului Urziceni în timp ce era audiat într-un caz de furt de mașină.

 

La audieri le-a spus polițiștilor că are nevoie să meargă la grupul sanitar. Un agent l-a însoțit până la ușă. Odată intrat acolo a deschis fereastra și, cum nu era niciun obstacol care să îl oprească, a sărit. Cine îl vede este rugat să sune la numărul de urgență 112.

 

 

Mai multe furturi de mașini, inclusiv la Botoșani

 

Pe 4 mai 2021, Ştefan Petronel Boancă apărea ca inculpat, alături de alte două persoane, într-un dosar penal deschis pentru infracţiunile de furt în scop de folosinţă şi complicitate la furt calificat, aflat pe rolul Judecătoriei Botoşani.

 

Pe 3 august 2021, magistraţii de la Botoşani au înlocuit arestarea la domiciliu cu arestarea preventivă pentru 30 de zile, moment în care profilul acestuia a fost publicat pe site-ul Poliţiei Române, la secţiunea persoanelor urmărite, şi dat în urmărire la nivel naţional.

 

"Instanţa admite sesizarea din oficiu şi dispune înlocuirea măsurii arestului la domiciliu, dispusă prin încheierea din data de 22 iunie 2021, pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosarul penal 3956/193/2021, faţă de inculpatul Boancă Ştefan Petronel, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de furt în scop de folosinţă şi furt calificat, cu măsura arestului preventiv, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii efective în executare a mandatului de arestare preventivă",

precizau magistraţii botoşăneni.

 

Tânărul fusese arestat la Botoșani după ce, în noaptea de 2 spre 3 februarie 2021, ajutat de fratele său de 23 de ani, dar și de un alt complice, în vârstă de 17 ani, toți din comuna ieșeană Balș, au dat lovitura în orașul Flămânzi. Atunci, cei trei au sustras un autoturism din curtea unei locuințe și un lănțișor cu pandantiv, din metal prețios, dintr-un alt autoturism care era staționat într-o altă curte.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store