Botoșaniul se poate lăuda cu un singur arbitru internațional de box. Se numește Ioan Bârsan și s-a născut în satul Cerchejeni, comuna Blândești. Încă de mic a fost pasionat de box. A început timid, mai întâi ca boxer apoi prin muncă și perseverență a reușit să obțină ceea ce și-a propus: să devină arbitru internațional. S-a întâmplat în octombrie 2016.
Chiar dacă părinții nu prea l-au susținut el a muncit pentru a face ceea ce îi plăcea cu adevărat.
„Am început ca boxer din 1968 cu un antrenor de la București venit special la Botoșani să descopere talente de categoria grea. Dacă vă mai spun că a vrut să mă înfieze antrenorul... Îi plăcea cum boxez, aveam 55 de kilograme. Mama când a auzit, era să mă bată. Părinții nu prea erau de acord și spuneau: «lasă că te batem noi, nu te duce»”,
Ioan Bârsan, arbitru internaţional de box
Iar mai apoi a renunțat să fie boxer și la vârsta de 25 de ani a devenit arbitru.
„Arbitru stagiar sunt din 1978. Am dat examen cu unul dintre cei mai mari arbitri de box din România, Danciu Gabriel, Dumnezeu să-l ierte. El a prevăzut că am să ajung departe. Și după aceea, la doi - trei ani am mai luat o categorie și tot așa. Nu este greu când faci ceva din plăcere. Când faci ceva din plăcere sigur că totul este ușor. Este o pasiune”,
Ioan Bârsan, arbitru internaţional de box
A urmat apoi o pauză, dar după 15 ani a revenit și chiar a țintit tot mai sus astfel că din octombrie 2016 a devenit arbitru internațional de o stea.
„Eu am făcut și o pauză pentru că nici nu prea se făceau competiții, ca drept dovadă la Botoșani nu a fost o gală de box după 1989. După aceea m-am reactivat ca arbitru, bineînțeles că am dat examen din nou. În Moldova arbitri internaționali mai sunt la Iași doi, Bacăul are unu, Focșani unu”,
Ioan Bârsan, arbitru internaţional de box
Ioan Bârsan a arbitrat zeci de competiții naționale la Iași, Piatra Neamț, Râmnicu Sărat, Tulcea, Mangalia, Bacău, Brezoi, Ploiești. Chiar dacă nu a arbitrat vreun meci internațional până acum, acesta susține că este pregătit pentru această provocare și nu va refuza dacă s-ar ivi această oportunitate.
„Eu mai sper, dacă mă cheamă nu dau înapoi. Cu părere de rău, dar nu mai sunt un arbitru de perspectivă, normal la 60 și ceva de ani… Boxul este un sport frumos, cere niște calități deosebite..”, a concluzionat nostalgic botoșăneanul.
AIBA - Asociația Internațională de Box este organizația care se ocupă de meciurile, campionatele și premiile acordate boxerilor amatori şi care i-a acordat statutul de arbitru internaţional.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL: