Biografia poetului Mihai Eminescu este bine cunoscută. Se ştie că a fost legat de oraşe precum Botoşaniul, Iaşiul, Bucureştiul, Cernăuţiul, Viena sau Berlin. Se ştie că a umblat şi prin porturile Dunării dar şi prin Alba Iulia. De mare notorietate a fost copilăria petrecută de Eminescu la Ipoteşti, existând o adevărată instituţie care păstrează memoria poetului pe acele meleaguri.   

Dincolo de această biografie păstrată în numeroase lucrări de specialitate, există încă una puţin cunoscută, foarte inedită şi situată la limita legendarului. Sunt localităţi rurale, unde orice călător ajuns, cu greu şi-ar imagina astăzi că ar avea vreo legătură cu Eminescu. Cu toatea acestea localităţi nordice precum Pomârla, Durneşti, Agafton, Cucorăni sau un sat fantomă numit odinioară Vânărvoaia, păstrează o istorie necunoscută a poetului.

Boieroaicele tinere şi iubirile de-o vară la Eminescu  

Pe meleagurile Durneştiului, spun oamenii locului, poetul s-a întors în repetate rânduri, pentru a se destinde în mijlocul naturii. Aşa a ajuns Eminescu, spun oamenii în poveştile lor, să se iubească cu boieroaicele de la ţară. Primul popas al iubirii, Eminescu îl  făcea în actuala comună Gorbăneşti.Propriu-zis se afla la jumătatea drumului dintre Botoşani şi Durneşti iar călătoria era făcută cu trăsura, dura mai mult şi deobicei înopta la moşierul Stamatopol.

Acesta avea moşia în satul Vârnăvoaia din comuna Gorbăneşti. De altfel cu moşierul Stamatopol, căminarul Emoniovici avusese o relaţie de prietenie încă de la preluarea moşiei Durneşti, fiindcă de fiecare dată înopta acolo.    

Eminescu urmase traseul tatălui său, numai că în gospodăria moşierului Stamatopol, spun oamenii locului, a descoperit două fete foarte frumoase. De una s-a îndrăgostit.

”Lui Mihai Eminescu îi plăcea de una dintre fetele boierului Stamatopol. Era îndrăgostit tare de ea. Venea aici vara, în vacanţă, era student şi îl invita la masă boierul Stamatopol, mai ales că era prieten cu taică-său. Eminescu, îmi spunea tatăl socrului meu, se plimba cu fetele pe sub copaci şi stăteau de vorbă”,

spune moş Gheorghe Cojocaru, care a aflat povestea de la tatăl socrului său, mîna dreaptă a moşierului Stamatopol.

De altfel povestea a devenit atât de cunoscută pe acele meleaguri încât în perioada comunistă satul Vârnăvoaia, azi o localitate-fantomă locuită numai de doi bătrâni, a fost numit Mihai Eminescu.    Mai mult decât atât, în centrul satului aproape pustiu tronează şi un bust al poetului. Interesant este faptul că după idila cu Eminescu, ambele fete ale moşierului Stamatopol au ajuns călugăriţe la mănăstire.

Evident, povestea de iubire cu fetele lui Stamatopol, rămâne la statutul de poveste spusă prin viu grai, fără să există documente care să o confirme. Oamenii din Durneşti complică şi mai mult relaţiile amoroase ale poetului în anii studenţiei. Se spune că acesta de fapt venea la Durneşti la fetele boierului Caţichi, scrie Adevărul

”Din scrieri am găsit, că Mihai Eminescu a venit la Durneşti şi la vârsta maturităţii, de fapt când era flăcău tânăr. Venea la fetele boierului Caţichi de la care tatăl său arendase în trecut pământul.”,

spune Vasile Sasu.   

Sătenii mai hâtrii spun că poetul le juca pe degete pe boieroaicele de la ţară. Adică, în drum spre Durnelşti, la o fată a boierului Caţichi, se oprea la Vârnăvoaia şi se iubea şi cu o fată a lui Stamatopol.

” Era băiet tânăr şi frumos şi se spune că trăgea la fete. De ce să nu fi făcut”,

spune un localnic din Durneşti.

Bineîneţeles nu există niciun document care să dovedească presupusule jocuri amoroase ale poetului. Oamenii sunt însă convişi de adevărul lor şi spun că ”le-am auzit de la bătrâni”.

Click AICI pentru continuarea articolului