Nu e acel președinte de onoare obișnuit al unui club, care doar să apară la TV și să laude echipa. Pasionat de fotbal din copilărie și recunoscut drept mare dinamovist, oficialul Botoșaniului se implică și financiar la echipa pe care chiar el a readus-o la viață în urmă cu 20 de ani. Când stai de vorbă cu el, ai impresia că ascunde undeva serverul Wikipedia sau că a venit cu lecția învățată. A văzut sute de meciuri și își aduce aminte perfect fiecare dată, marcator sau detaliu important, scrie GSP

- Când v-ați apropiat de fotbal?

- Eram copil, din anii de glorie ai lui Lucescu, Dumitrache, Dobrin și Dembrovschi. De la Mexico '70. Apoi am început să mă uit la Divizia A. M-a atras mai mult când am fost și alături de Botoșani ca simplu fan la prima promovare în "B", în 1975.

-⁠ De peste 40 de ani...

- Da, în '76 am devenit fan. N-am lipsit de la niciun meci. Veniseră Țiți Dumitriu, portarul Liliac, Nae Burcea. Era o echipă bună de Liga a 2-a. Am fost pe locul 4. Oamenii veneau la stadion, nu aveau atâtea oportunități de a se destinde.

- ⁠⁠Ați practicat vreun sport?

- Lupte libere și rugby. Aveam un profesor la liceu la Brăila care avea nevoie de juniori. Eram un tip atletic și m-a luat. A fost o perioadă scurtă. Mi-a plăcut la timpul respectiv. Fotbal practicam în curtea școlii, eram înnebunit. Făceam campionate, organizam totul din plăcere. Nu aveam vreun talent. În schimb, aveam plăcerea de a urmări fotbalul, mi-a intrat microbul ăsta până-n inimă.

- ⁠⁠Ce liceu ați făcut?

- Un liceu de electronică, matematică-fizică. N-am profesat deloc. Am lucrat în alte domenii, comerț și producție. Mă ajuta să fac și delegații la București și să văd meciuri.

- ⁠⁠La ce echipe?

- Peste tot pe unde puteam. L-am văzut pe Hagi la debut, un Bacău - Farul 3-0, și am prins și primul lui gol, pe Ghencea, Steaua - Farul 2-2, undeva în noiembrie. Farul era într-o perioadă grea, era la retrogradare, în '82 parcă.

-⁠⁠ Aveți o memorie foarte bună. Vă aduceți aminte primul meci?

- Cum să nu! La Dorohoi. Cristalul cu CS Botoșani, 1-1. Mulți spectatori. Se juca foarte agresiv, era un derby. Erau orgolii la nivel de județ. În afara stadionului a ieșit o bătaie generală.

- ⁠Câte meciuri ați văzut?

-Aveam un caiet studențesc în liceu, unde îmi notam tot. Nu mi-a mai permis timpul, dar le am în memorie. Sunt foarte multe, câteva sute. Am și prins vremuri frumoase, cu Dobrin la Botoșani. Atunci veneau la antrenament 1.000 de oameni.

- ⁠⁠Aveți vreo amintire cu Dobrin?

- A doua oară când el a venit, în '85, publicul îl cerea în teren. A intrat la meciul cu Prahova Ploiești în ultimele 20 de minute. A dat o pasă genială și a marcat Zaharia cu capul. A bubuit stadionul. Era o nebunie! Apoi, la un alt meci, lumea striga din minutul 60 să intre Dobrin. A intrat, a greșit o pasă la mijlocul terenului și am primit gol. Dar tot stadionul l-a aplaudat.

- ⁠⁠Cum v-⁠⁠ați apropiat de Dinamo?

- Datorită lui Dudu Georgescu, Dumitrache și Dinu. Voiam să-i văd. La meciul cu Hamburg am devenit fan 100%. Orac a fost senzațional! În '88 am făcut o deplasare cu mașina pe o vreme îngrozitoare. Era 2 decembrie, un 0-0 cu Steaua. Nu știam dacă TVR va televiza meciul și n-am vrut să risc, așa că am venit la meci. A doua zi am fost la un alt 0-0, Aripile Bacău cu Botoșani.

-  ⁠⁠Cea mai frumoasă amintire ca fan al lui Dinamo?

- Finala Cupei României din '84, cu 60.000 de oameni în tribună. Dinamo - Steaua 2-1. Lăcătuș primul gol, a egalat Custov cu dreptul și Orac a marcat golul victoriei. Și meciul cu Hamburg. Pentru mine a rămas ceva incredibil! Augustin, Mulțescu și Orac, nu voi uita niciodată! Am fost și la Dinamo - Liverpool, când a dat Ian Rush două goluri, pe un teren foarte greu. Erau prea buni…

Click AICI pentru continuarea interviului